05 apr. 2022 | 17:24

Reacție dură din partea Kremlinului, după ce Biden a vorbit despre un proces pentru crime de război împotriva lui Putin

ULTIMA ORĂ
Reacție dură din partea Kremlinului, după ce Biden a vorbit despre un proces pentru crime de război împotriva lui Putin

Kremlinul reacționează dur la declarațiile președintelui american, Joe Biden, care a cerut deschiderea unui proces pentru crime de război împotriva preşedintelui rus, Vladimir Putin. Rusia, prin vocea purtătorului de cuvânt, Dmitri Peskov, a spus că „insultele personale sunt inacceptabile și rușinoase“. Luni, Biden l-a numit pe Putin „brutal“ și „criminal de război“. Mai multe detalii, în continuare.

Kremlinul reacționează la declarațiile lui Biden

Kremlinul a reacționat la declarațiile președintelui SUA, Joe Biden, care a cerut deschiderea unui proces pentru crime de război împotriva preşedintelui rus, Vladimir Putin. În plus, liderul american a anunțat că va solicita impunerea unor noi sancțiuni suplimentare ca urmare a atrocităților din Ucraina.

„Poate vă amintiți că am fost criticat pentru că l-am numit pe Vladimir Putin criminal de război. Am văzut ce s-a întâmplat la Bucha. Este un criminal de război. Trebuie să strângem dovezi, astfel încât să putem avea un process pentru crime de război. Trebuie să trimitem în continuare Ucrainei armele de care are nevoie pentru a lupta“, a spus Biden.

În replică, Kremlinul a spus că „insultele personale sunt inacceptabile și rușinoase“.

„Insultele personale la adresa președintelui Rusiei continuă, acest lucru este rău. Considerăm că acest lucru este inacceptabil și rușinos din partea președintelui SUA“, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe telefonice obișnuite.

Citește și: Ce a apărut pe străzile din Moscova, în semn de protest față de masacrul din Bucha. Imaginile au devenit virale

Președintele SUA l-a numit pe Putin „brutal“ și „criminal de război“

Luni, președintele american l-a numit pe Vladimir Putin „brutal“ și „criminal de război“.

„Putin este brutal și ceea ce s-a întâmplat la Bucha este strigător la cer. Toată lumea a văzut. Este o crimă de război și Vladimir Putin trebuie tras la răspundere“, a spus el.

Întrebat dacă crimele comise în Bucha justifică situația un genocid, Joe Biden le-a spus reporterilor: „Nu. Cred că este o crimă de război“.

Reamintim că Rusia a respins „categoric“ acuzațiile despre în crimele de la Bucha, susținând că imaginile au fost „trucate“.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au subliniat că este vorba despre o „înscenare“ făcută de Kiev (mai multe detalii AICI).

„Din ceea ce am văzut, în materialele video, nu putem avea încredere în multe privințe, deoarece specialiștii noștri din Ministerul Apărării au identificat diverse falsuri“, a spus Peskov.