26 mai 2022 | 08:14

O nouă alertă la metrou. Fum între stațiile Tineretului și Eroii Revoluției

ULTIMA ORĂ
O nouă alertă la metrou. Fum între stațiile Tineretului și Eroii Revoluției

În această dimineață, la ora 4.45, în tunelul dintre stațiile de metrou Tineretului și Eroii Revoluției a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenţie ale Metrorex au constatat deteriorarea din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare. Preventiv, cele două stații de metrou au fost închise.

Fum la metroul din Capitală

Intervenție de urgență, joi dimineața, la metrou. Două stații au fost închise de ISU după ce s-a semnlat fum în subteran, dar situaţia nu s-a dovedit gravă. Operatorul de transport public Metrorex a acționat conform procedurilor și a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Ventilaţia a pornit imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie.

În scop preventiv, reprezentanții ISU au hotărât închiderea celor două stații de metrou până la remediere. După verificări, stațiile au fost redeschise. Potrivit Metrorex, nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuați. La această oră, circulația în subteran se desfășoară în condiții normale.

Panică între stațiile Piața Romană și Universitate

A fost panică la stația de metrou Piața Romană şi marți dimineață, după ce un tren de călători a rămas blocat în subteran. Un fum înecăcios a invadat unul dintre vagoane. Au intervenit în jur de 30 de pompieri, care au evacuat pasagerii prin tunel. Alte câteva sute de persoane au fost scoase afară de salvatori din stațiile învecinate: Piața Universității și Piața Victoriei.

Planul roșu a fost activat imediat, zeci de autospeciale de intervenție, echipaje SMURD și ambulanțe deplasându-se în zonă. 25 de bucureșteni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar doi au ajuns la spital.

Ce au făcut călătorii speriați

O posibilă cauză a incendiului de la metrou a fost o flacără la cutia cu conductori la nivelul şinei, de la care s-au produs degajări de fum în zona Piaţa Romană, a spus şeful ISU Bucureşti-Ilfov, Orlando Şchiopu.

Începând cu ora 8:50, circulația metroului pe Magistrala 2 s-a desfășurat cu dificultate, ca urmare a unei defecțiuni tehnice, cu degajări de fum, identificată la un tren care a plecat din stația Piața Romană către Berceni. Oamenii aflați în trenul defect au forțat deschiderea ușilor, fapt ce a condus la blocarea trenului în tunel și deconectarea de la electricitate. În total, 172 de persoane au fost evacuate din subteran, 25 de călători au fost asistați medical și doi au ajuns la spital, a explicat șeful DSU, Raed Arafat.