19 mai 2022 | 16:04

Un pompier a murit în timp ce intervenea la un incendiu pe A1. Suspiciuni de muşamalizare

ULTIMA ORĂ
Un pompier a murit în timp ce intervenea la un incendiu pe A1. Suspiciuni de muşamalizare

Incident tragic în timpul unui incendiu pe A1. Un pompier din Argeș în vârstă de 47 de ani a murit, miercuri, în timpul operațiunii. Acesta era angajat al ISU Argeș din anul 2006.

Pompier mort, în timpul unei opreațiuni. Bărbatul a fost călcat de mașina colegului său

UPDATE 19 mai, ora 16.00. Informaţii de ultimă oră despre pompierului mort în misiune. Rezultatele autopsiei arată că a fost lovit de autospecială, semn că cineva nu l-a văzut lângă mașină când făcea manevre. Mai mult, a apărut suspiciunea unei muşamalizări, după ce IGSU şi MAI au anunţat că bărbatul făcuse infarct. Victima avea 47 de ani, era tatăl unui copil, iar soţia îi murise în urmă cu un an.

UPDATE 19 mai – Noi detalii apar despre moartea pompierului de la ISU Argeș care și-a pierdut viața în urma unei intervenții. Bărbatul de 47 de ani a fost găsit de colegii săi lângă autospecială.

Se pare că pompierul avea răni vizibile și traumatisme interioare. Parchetul Militar a preluat ancheta, în care se așteaptă rezultatele necropsiei pentru a se stabili ce s-a întâmplat cu bărbatul. 

Colegii săi l-au găsit inconștient lângă o autospecială, în timp ce interveneau la un incendiu de pe A1.

Militarii au trecut să treacă peste niște parapeți de zăpadă ca să ajungă la locul incendiului. Este posibil ca bărbatul să fi căzut încercând să treacă peste parapeți. Posibilitățile sunt ca el să fi suferit și de o afecțiune de care să nu fi știut.

În acest sens, Parchetul Militar a preluat ancheta și se așteaptă rezultatul medicilor legiști. 

Echipajele pompierilor din Bradu, Argeș au fost trimise să intervină la un incendiu de vegetație pe A1, la kilometrul 113. În timpul intervenției, unul dintre pompieri a fost descoperit la pământ.

Din primele informații, se pare că pompierul a fost lovit de autospecială atunci când colegul său a încercat să dea cu spatele.

Colegii din echipaj au început imediat manevrele de resuscitare, iar două echipaje SMURD de prim ajutor au ajuns imediat la fața locului și au intervenit . Echipajele medicale au preluat pacientul cu manevre de resuscitare în curs și l-au transportat la spital unde a fost constatat decesul”, afirmă ISU Argeș.

Citește și: Curtea de Apel publică motivația în cazul lui Sorin Oprescu: „A promovat incompetența pentru că avea un apropiat care se ocupa de procentul de mită”

„Cu puțin timp în urmă pompierii de la Detașamentul Bradu au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetație pe A1, la km 113. La un moment dat, în timpul intervenției, a fost observat unul dintre colegi care era căzut la pământ.

În scurt timp ceilalți membri ai echipajului au început manevrele de resuscitare, iar două echipaje SMURD de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă au început deplasarea spre eveniment. Echipajele medicale au preluat pacientul cu manevre de resuscitare în curs și l-au transportat la spital unde a fost constat decesul.

Pompierul avea 47 de ani și era angajat al ISU Argeș din anul 2006. Se fac cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul incident. Întregul colectiv al ISU Argeș își exprimă regretul profund pentru tragicul eveniment și este alături de familia îndoliată!”, spun reprezentanții ISU Argeș.

Autoritățile desfășoară o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

Citește și: Peskov, despre statele „neprietenoase” Rusiei: „Pot fi numite țări ostile, pentru că ceea ce fac este război”