Cum schimbi furnizorul de energie electrică: ce trebuie să știi

Cum schimbi furnizorul de energie electrică: ce trebuie să știi

Scumpirile sunt peste tot, inclusiv la energia electrică. Așa că vrei să faci economie cum poți. Poate te-ai gândit să-ți schimbi furnizorul de energie electrică sau gaze naturale. Iată cum.

În ultima perioadă, pe piața din România au apărut diverse comparatoare de energie, special create pentru a-ți usura procesul de a alege un alt furnizor.

Care este, mai exact, procedura de schimbare a furnizorului. În primul rând pentru a-ți putea alege un alt furnizor de energie, este necesar să folosești un comparator de energie, pentru a vedea ce ofertă ți se potrivește.

Apoi, după ce ți-ai ales furnizorul, va trebui să intri în legătură cu acesta și să anunți un reprezentant de la relații cu clienții că îți dorești să devii clientul lor. Ulterior, reprezentatul companiei îți va cere câteva informații și documente pentru a putea întocmi contractul. Următorul pas e să trimiți documentele. Ca referință, reprezentantul companiei are la dispoziție aproximativ cinci zile de a reveni cu confirmarea schimbării.

Energia electrică, mai scumpă

Important de știu este că schimbarea furnizorului de energie electrică este gratuită și se poate face în orice moment. Din momentul în care ai inițiat cererea, iar noul furnizor ți-a răspuns, procesul de contractare poate dura până la maxim 21 de zile.

Iată, în continuare, ce aspecte trebuie să ai în vedere când alegi să îți schimbi furnizorul de energie electrică. În primul rând, trebuie să știi durata contractului și condițiile de prelungire și de reziliere. Desigur, trebuie să cunoști tariful aplicat (calculat cu TVA și împreună cu toate taxele), termenul de citire a contorului, dar și perioada de facturare si condițiile de plată.

De asemenea, trebuie să ți se aducă la cunoștință modalitățile multiple de achitare a facturilor (la domiciliul consumatorului – în cazul unor consumatori casnici – de către cititori-încasatori, la casieria furnizorului, prin banca sau la oficiile poștale). Mai mult, trebuie să te interesezi în legătură cu compensațiile pentru abaterea tensiunii față de valoarea nominală și să știi că furnizorul e obligat să informeze consumatorul despre întreruperile programate.