Lentilele de contact inteligente care înlocuiesc smartphone-urile. Cum funcționează dispozitivele desprinse parcă dintr-un film SF

Lentilele de contact inteligente care înlocuiesc smartphone-urile. Cum funcționează dispozitivele desprinse parcă dintr-un film SF

Lentilele de contact sunt rezultatul unei descoperiri accidentale făcute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Oftalmologul Harold Ridley a observat că, în ciuda cioburilor de șrapnel din plastic acrilic care erau în ochii piloților de vânătoare, nu părea să provoace niciun rău. Această constatare a dus, în cele din urmă, la crearea lentilelor intraoculare pentru tratamentul cataractei.

De-a lungul anilor, noile descoperiri științifice au condus la lentile de contact mai moi și mai confortabile. Și acum, cercetarea care reunește chimia, biologia și microelectronica are ca rezultat niște lentile de contact smart care par a fi desprinse dintr-un film SF.

Cercetătorii de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong au dezvoltat un prototip de lentilă de contact care monitorizează continuu modificările presiunii intraoculare, adică presiunea din globul ocular. Prototipul se bazează pe faptul că forma globului ocular variază ca răspuns la modificările presiunii intraoculare.

Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, lentila de contact suferă o schimbare proporțională de formă. Un condensator subțire încorporat în lentila de contact corelează schimbările de formă cu variațiile presiunii intraoculare.

Lentilele de contact futuriste care-ți vor înlocui smartphone-ul

Monitorizarea continuă furnizată de lentilele de contact ar putea fi utilă pentru persoanele care suferă de glaucom. Acest dispozitiv poate monitoriza modificările presiunii intraoculare pe parcursul zilei și poate ajuta la dezvoltarea de medicamente pentru a atenua glaucomul.

Datorită omniprezenței dispozitivelor electronice, trăim în prezent într-o lume scăldată constant în radiații electromagnetice. Deși nu există un consens clar, studiile au arătat că expunerea la radiații electromagnetice ar putea induce unele efecte asupra țesutului uman. Inginerii din Coreea de Sud au aplicat un strat de grafen pe lentilele de contact, pentru a ajuta la protejarea ochilor de radiațiile electromagnetice.

Dezvoltările în microelectronică și chimie au contribuit la creșterea proiectelor și a prototipurilor care implică lentile de contact inteligente. De exemplu, există deja lentile care funcționează ca ochelari de soare în ochi, care se întunecă și se luminează ca răspuns la modificările intensității luminii.

Startup-ul tehnologic din California, Mojo Vision, lucrează la lentile de contact cu un ecran LCD încorporat, care deschide posibilități enorme. Similar unui display frontal proiectat pe parbrizul unei mașini, lentilele de contact pot oferi o gamă largă de informații, de la notificări telefonice, direcții pe hartă și multe altele.

Nu este prea exagerat să ne imaginăm că în curând vom putea folosi lentile de contact pentru a mări obiectele îndepărtate. Practic, să dăm zoom cu ochii.

Rămân provocări în ceea ce privește mărirea producției în masă a acestor produse și menținerea prețului accesibil. Criticii au subliniat, de asemenea, că este mai ușor să corectăm deficiențele de vedere cu progresele în tehnologia laser.

Se preconizează că piața globală a lentilelor de contact se va extinde și ne putem aștepta să vedem o mulțime de produse revoluționare. Și pe măsură ce tehnologia continuă să le dezvolte, lentilele de contact inteligente pot într-o zi să înlocuiască telefoanele inteligente și ecranele.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: