10 feb. 2020 | 13:10

Problemele Mercedes, mai mari decât se credea inițial: ce măsuri drastice iau germanii

ACTUALITATE
Problemele Mercedes, mai mari decât se credea inițial: ce măsuri drastice iau germanii

Mercedes anunța, anul trecut, un plan dur de restructurare în cadrul companiei. Între timp, însă, constată că nu e suficient.

Mercedes, la fel ca alți constructori, trebuie să-și regândească strategia. E o perioadă în care producătorii fac tranziția spre electrice și hibride. S-au investit deja miliarde de dolari, dar mai e mult până la amortizarea acestor investiții. Așadar, e nevoie de mai mult.

Anul trecut, Daimler – compania care deține Mercedes-Benz – anunța un plan dur de restructurare. Anunța că va renunța la 10.000 de joburi la nivel mondial. Dar, între timp, și-a dat seama că nu e suficient. Așa că plusează.

Noul plan prevede concedierea a 15.000 de oameni din toată lumea. Informația e oferită de presa germană, mai precis de jurnaliștii de la Handelsblatt.

Mercedes ia măsuri dure

În noiembrie, erau vizați 10.000 de angajați care ar urma să-și piardă locurile de muncă, treptat, până în 2022. Acum, numărul concedierilor va fi mult mai mare și va ajunge la 15.000.

În paralel, se fac schimbări și-n gama de modele. Daimler va renunța la unele modele, inclusiv din generația S-Class, dar nu va mai produce nici pick-up-ul X-Class. Acesta a fost lansat în 2017, dar se pare că vânzările au fost sub așteptări. Așa că iese din gamă, tocmai pentru a face loc noilor modele electrice, cele care vor redefini viitorul industriei auto.

Bilanțul pe 2019 arată că Daimler a realizat un profit operaţional de 5,6 miliarde euro, sub așteptări, mai exact cu 50% mai puțin decât 2018. Plus că Mercedes se confruntă cu acuzații similare celor de la Volkswagen privind testele trucate de la motoarele diesel. Ar fi așteptat, așadar, ca valoarea despăgubirilor acordate să subțieze și mai tare profitul de anul trecut.

Daimler deține, în acest moment, divizia premium Mercedes-Benz, dar și brandul Smart. De asemenea, are și divizia de camioane și autobuze. Strategia Mercedes pe următorii ani va avea ecou și-n România, în condițiile în care constructorul are două fabrici la noi în țară, la Cugir şi Sebeş. Acolo se fabrică doar componente auto.