01 mai 2019 | 17:15

Huawei pregătește televizorul viitorului: rezoluție 8K și conectivitate 5G

ACTUALITATE
Huawei pregătește televizorul viitorului: rezoluție 8K și conectivitate 5G

Huawei vrea să lanseze în acest an primul televizor din lume cu conectivitate 5G, ce ar fi capabil să redea conținut la o rezoluție 8K.

Compania chineză nu vrea să se rezume doar la telefoane și vrea să lanseze în 2019 primul televizor cu conectivitate 5G, potrivit unui raport al Nikkei. Surse au declarat că aceste televizoare vor fi echipate cu module 5G, dar și cu panouri cu rezoluție 8K.

Potrivit aceleiași surse, compania vrea să ajungă în top cinci producători de computere în următorii trei ani. Compania a lansat câteva modele de laptopuri ce ar putea concura cu jucători consacrați ca Apple sau HP. Am testat și noi un model și dacă ești curios atunci poți citi recenzia aici.

Compania a livrat 1 milion de astfel de dispozitive în 2018, într-o piață de 259 de milioane de unități, potrivit IDC. În acest moment, pentru laptopuri, compania se bazează pe procesoare Intel, dar Huawei plănuiește să-și construiască propriile CPU-uri pentru linia de laptopuri.

Revenind la televizoare, o conexiune 5G ar ajuta dispozitivul să redea conținut 8K în regim de streaming, fără ca acesta să fie conectat la internet printr-un cablu. În plus, acest tip de conectivitate ți-ar putea permite să vezi clipuri video 360 de grade în regim de streaming, dar asta nu pare o idee prea bună.

Potrivit Nikkei, Huawei ar folosi aceste televizoare 5G pentru a-și construi propriul ecosistem de electrocasnice, în același mod în care a făcut Samsung. Deja avem telefoane, laptopuri, routere și alte câteva accesorii de la Huawei, iar în curând ne-am putea aștepta să vedem televizoare, dispozitive smart pentru casă și electrocasnice. Un astfel de televizor ar putea fi un fel de hub pentru celălalte dispozitive.

Cum vrea Huawei să facă televizoare 8K

Pentru Huawei acestă trecere nu va fi una neașteptată. Divizia Hisilicon Technologies a Huawei este al doilea cel mai mare furnizor de procesoare de TV-uri, după MediaTek și procesoarele sale sunt incluse în produse de la branduri precum Hisense, Skyworth sau Sharp. Panourile le-ar putea lua de la furnizori locali precum BOE Technology Group sau China Star Optoelectronics Technology, dar Samung Display produce în acest moment cele mai bune display-uri 8K.

Toate bune și frumoase, dar asemenea televizoare mai au obstacole de trecut. „În plus față de modemurile 5G, televizoarele vor avea nevoie de stații de transmisie în regiune, este o nevoie de un ecosistem pentru 8K, inclusiv camere care să filmeze la o asemenea rezoluție, dar și procesoare, encodere și decodoare pentru a difuza conținut 8K, iar aceste tehnologii nu sunt încă mature”, spune C.Y.Yao, analist pentru TrendForce.

Samsung este cel mai mare producător de telefoane din lume, urmat de Huawei, apoi de Apple. Coreenii sunt pe primul loc în ceea ce privește și televizoarele și a început să livreze TV-uri cu o rezoluție 8K în această primăvară, totuși fără 5G. Apple a lansat un televizor, Macintosh TV, în 1993, dar nu a avut succes și de atunci compania nu a mai produs un asemenea dispozitiv. Totuși, Apple a lansat Apple TV, un gadget care-ți permite să vezi conținut de pe internet în regim de streaming ce include aplicații precum Netflix, iar recent, compania a anunțat și serviciul de streaming Apple TV+.

Consumatorii abia încep să achiziționeze televizoare 4K și să urmărească conținut media filmat la o asemenea rezoluție, dar asta nu contează pentru producători și se pregătesc pentru 8K. Mai mulți producători de TV-uri și de camere de fotografiat și de filmat plănuiesc să lanseze produse 8K până în 2020.