Vodafone anunță un concurs la care marele premiu e o mașină
Vodafone a lansat o campanie specială pentru cei care folosesc aplicația My Vodafone. Există premii consistente și există un regulament pe care să-l urmezi dacă vrei să câștigi.
Vodafone susține că toți utilizatorii My Vodafone, atât clienții săi, cât și utilizatori ai altor rețele, persoane fizice și juridice, sunt eligibili să participe la campania „Vodafone te sărbătorește”. Premiul cel mare este un Audi RS5 Coupé în valoare de 129.000 de euro.
Motivul pentru care operatorul anunță un astfel de concurs e ca să sărbătorească certificările obținute de Supernet 4.5G drept cea mai bună rețea, din partea auditorului P3 Communications, și de cea mai rapidă rețea 4G, din partea Ookla. Dacă vrei să-ți testezi singur viteza și să vezi cum se descurcă fiecare furnizor, ai un ghid care să te ajute. Ultimul mare anunț în sensul creșterii vitezei a fost făcut de operator în toamna lui 2017, când a introdus Supernet 4.5G. Între timp, Orange a anunțat că va derula în România teste 5G.
Ca să ai șanse de câștig, trebuie doar să accesezi aplicația până pe 31 martie 2018. Marele premiu va fi acordat printr-o tragere la sorți. Utilizatorii trebuie să învârtă roata norocului din secțiunea dedicată campaniei în aplicația My Vodafone. Utilizatorii altor rețele mobile se pot înscrie dacă își portează numărul de telefon. Câștigătorul premiului cel mare va fi decis prin tragere la sorți pe data de 12 aprilie 2018.
În ceea ce privește portarea numărului, pentru cei care nu sunt abonați Vodafone, când te uiți pe statisticile Vodafone nu stă chiar bine. A pierdut peste 128.000 de clienți care au ales portarea. În 2016, avea o pierdere de 76.511. Ultimele statistici ANCOM pentru portare arătau că între 21 octombrie 2008 și 2017, au fost portate peste 4,2 milioane de numere. Dintre acestea, peste 3,5 milioane au fost pentru telefonie mobila, iar circa 694.000 pentru telefonie fixă. Au fost și statistici pe 2017. Volumul total e sub un milion însă.