Telefonul Microsoft cu Android. De ce ar fi un produs excepțional
Microsoft nu mai face telefoane, nici sistem de operare mobil. Tocmai de aceea e o ocazie excelentă să treacă la Android și să aibă din nou telefoane.
Au fost câțiva ani de speranțe că Microsoft, cu Windows Phone și Windows 10 Mobile, putea să reprezinte o concurență pentru Android și iOS. Între timp, a renunțat la acel gând. Însă sub comanda lui Satya Nadella, Microsoft arată ca o companie modernă, concentrată pe ceea ce chiar ai vrea să folosești și să cumperi.
Microsoft a devenit o companie, după cum a spus Nadella, „mobile first cloud first”. Are cel mai popular sistem de operare pe calculatoare și Azure, o soluție excelentă pentru cloud computing. Totodată, livrează angro aplicațiile sale populare pentru iOS și Android. Poți să ai Office, browserul Edge, căutări prin Bing și, în curând, Cortana. Altfel spus, Microsoft nu-i departe de Apple și Google, mai puțin cu sistemul de operare.
Pe cât de bine s-a descurcat pe piața calculatoarelor, pe atât de bine se poate descurca pe telefoane. În loc să aștepte după parteneriate cu producători de telefoane cu Android, ca să-și instaleze aplicațiile, ar fi mai eficient să aibă propriul său telefon.
Principalele puncte forte ale Microsoft sunt: capacitatea de-a livra software de productivitate, loc lăsat liber de BlackBerry, notorietatea imensă și avantajele în anumite domenii (cercetare, în special, prin Microsoft Research pentru tot felul de proiecte futuriste). De când a intrat sub comanda Alphabet, Google și-a mai pierdut din acest avantaj. Iar Apple, ei bine, putem spune că-i o companie cel puțin conservatoare.
Un exercițiu de imaginație: Microsoft nu trebuie să reinventeze roata. Poate să ia exemplu de la Google sau Apple. Aceste companii rivale livrează două sau trei telefoane pe an. În timp ce Samsung se bate atât în zona entry-level, cât și la high-end, Google are două modele, cu o diferență de preț între ele, și e suficient.
Odată ce ar trece la Android, Microsoft poate să aplice ceea ce deja are: un launcher dedicat, Bing Search integrat, browserul Edge preinstalat și suita Office. Nu zic că sunt oameni care ar vrea Edge în loc de Chrome sau Firefox, dar e un avantaj să ai alternative. Sigur, preinstalarea e ușoară. Odată realizat acest punct, trece la a doua fază.
Microsoft a avut o idee genială: Continuum. N-a fost doar a sa, că și Canonical pe Ubuntu a avut-o. Până acum, Huawei și Samsung au implementat-o într-o formă. Cu Android ca sistem de operare, deja întreținut de Google, Microsoft poate reveni la acel plan. Astfel, ai suita Office pe telefon, optimizată și pentru desktop, iar ca să faci PC din telefon nu-ți mai trebuie decât un cablu (pe modelul Huawei, fără DeX ca la Samsung).
A treia fază e integrarea cu Windows. A fost dezvoltată, e disponibilă, dar nu peste tot. Odată ce ar avea un telefon cu Android, ar controla și protocolul de „colaborare” cu Windows. Ai avea astfel un fel de integrarea ca între iOS și macOS. Dai mesaje de pe PC, răspunzi la telefoane sau rășpunzi în aplicații de chat via Wi-Fi fără bătăi de cap că n-ai telefonul lângă tine.
Nu în ultimul rând, Microsoft se descurcă la hardware. E suficient să vezi telefoanele Lumia, ultimele modele, dar și tabletele Surface ori laptopul Surface Book. Da, poate livra un dispozitiv puternic ca performanță și suficient de stilat cât să fie și pentru enterprise, și pentru utilizatori obișnuiți. Câștigul ar fi pe software, dar nu strică un hardware onorabil.