De ce Samsung Galaxy Note 9 e doar o așteptare până la unificare

OPINII
De ce Samsung Galaxy Note 9 e doar o așteptare până la unificare
07 aug. 2018 | 07:30

Samsung Galaxy Note 9 e la doar trei zile distanță de lansare, dar deja îl cunoști suficient de bine încât să știi dacă ai vrea unul sau nu.

[related]

Mai știi când toată presa a luat foc pe telefoanele Samsung care au luat foc? S-ar putea să-ți amintești vag de treaba asta, dar fără să îți amintești și câte astfel de știri ai văzut, fără să mai știi cât a râs lumea de sud-coreeni și fără să mai ai habar de rezultatele financiare ale companiei.

Suficient de mare cât să nu doară

Samsung a dres-o foarte bine la vremea respectivă; retragerea de pe piață a unui flagship la doar câteva săptămâni după lansare, din cauza unor probleme tehnice grave e un lucru din care nu foarte mulți producători și-ar putea reveni.

Samsung a avut un preș foarte frumos sub care a reușit să ascundă mizeria asta și a mers mai departe. Au trecut aproape doi ani de la momentul respectiv, timp în care a apărut Note 8, iar acum ne pregătim de Note 9.

Citesc pe internet, mai ales pe site-uri internaționale, că sunt mulți oamenii care așteaptă să-și cumpere un Samsung Galaxy Note 9. Tot așa se întâmpla și acum un an, dar și acum doi. Piața există, dar s-ar putea să nu fie neapărat cea pe care și-o dorește producătorul. Deși sunt fan declarat Samsung, dispariția telefoanelor Note în forma actuală nu m-ar afecta în vreun fel. Iar asta s-ar putea să fie mai mult decât wishful thinking.

Note cu „N” de la „noutăți”

Telefoanele Note sunt un fel de cobai prin care Samsung aduce noutăți pe piață înainte să le vezi pe seria S.

Ecranul curbat se trage de la Note Edge, sistemul de camere foto duale a apărut prima oară pe Galaxy Note 8, iar exemplele ar putea continua. Mai sunt și elemente specifice, cum ar fi stylus-ul, pe care nu l-am prea folosit niciodată când am avut de-a face cu un Note.

Samsung pare însă că se apropie de momentul în care nu mai are nevoie să testeze apele toamna, ca să vină cu ceva bun în miez de iarnă.

Samsung Galaxy Note 9, care va fi lansat pe 9, ar putea fi ultimul Galaxy Note pe care îl vom vedea într-o serie dedicată. Soarta seriei Note nu e încă pecetluită, deoarece vorbim despre zvonuri din industrie. Totuși, de cele mai multe ori, astfel de informații venite pe surse se adeveresc, așa că putem face un exercițiu de imaginație.

Diferențe și experimente

Diferențele între S și Note nu mai sunt atât de mari, ba chiar le poți număra pe degetele de la o mână, începând cu S-Pen-ul, care e și cel ma important aspect „bonus” al phablet-ului. În cadrul unei unificări a seriilor S și Note sub umbrela celei dintâi, vei vedea trei telefoane lansate în același timp, dar cu mici diferențe.

Actualele Note își vor păstra, cu siguranță, stylus-urile, altfel le vei confunda cu S (ceea ce se poate întâmpla și acum, dacă nu dai prea mare atenție designului).

Telefonul ar putea fi ceva mai puțin rotunjit decât celelalte două modele, va avea un ecran mai mare și poate o cameră foto chiar mai performantă decât cea de pe S Plus. Mă aștept ca în cazul unei unificări a seriei, fostul Note să devină telefonul cu trei camere foto principale al Samsung.

[related]

Experimentele de care am vorbit pot continua ca până acum, dar s-ar putea să nu mai fie atât de relevante. Dacă-ți mai amintești de lansarea lui Galaxy S9, care a fost mai aproape decât pare, DJ Koh, CEO-ul Samsung, declara că producătorul nu mai are nevoie să vină pe piață cu cele mai noi tehnologii înaintea altora; au dovedit ce pot de suficiente ori, astfel că acum își permit să dedice mai mult timp proiectelor în spatele ușilor închise.

Declarația de acum jumătate de an a lui DJ Koh, alături de ideea că seria Note ar fi integrată în linia S, par să meargă mână în mână: Samsung nu mai are nevoie să experimenteze cu tehnologii, așa că nu prea mai are nevoie nici de Note.

Cu ce să umplem golul rămas?

Totuși, în cazul în care Samsung face această mișcare, ar putea avea o altă problemă. Note 9 apare pe 9 august pentru că sud-coreenii și-au dat seama că S9 se vinde prost și că au nevoie cât mai repede de noul flagship pe piață. Acesta ar trebui să fie suficient până la lansarea (cel mai probabil tot una timpurie), a lui S10, de la începutul anului viitor.

Ce va face, însă, Samsung, atunci când va pierde ciclul de două apariții majore anuale? Telefonul pliabil va fi extrem de scump și produs într-o ediție limitată, așa că Samsung nu se poate baza pe el pentru „la toamnă”.

[readmore]

Viitoarele flagshipuri ar putea deveni, totuși, produse ultrapremium, în vreme ce ar face loc unei alte linii de telefoane premium, lansate pentru toamnă (cam ce voia să fie Galaxy A8, doar că nu i-a reușit neapărat).

Oricare ar fi decizia de umplere a golului lăsat de Note, semnele sunt destul de clare: linia de telefoane cu stylus a celor de la Samsung are toate șansele să fie integrată în gama S și puțini sunt cei ce vor avea o problemă cu asta.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.