Proiectul prin care o să ai WiFi în avion
Călătoria cu avionul nu va mai fi la fel de plictisitoare. Asta pentru că vei avea o rețea WiFi pe care să o accesezi de la bordul aeronavei, indiferent că ești deasupra oceanului sau pământului.
Rețeaua Europeană de Aviație (EAN) este prima rețea integrată de comunicații prin satelit din lume, o rețea terestră complementară bazată pe LTE construită pentru Europa. Cu alte cuvinte vei avea internet în avion. EAN este dezvoltată de Deutsche Telekom (corporația care controlează și Telekom România), împreună cu Nokia, iar rețeaua urmărește să asigure o acoperire broadband la nivelul tuturor celor 28 de membri. Astfel, EAN va conecta circa 300 de stații terestre din fiecare stat membru cu un satelit.
EAN oferă conexiune la internet în avion, fie că ești deasupra apei sau a uscatului și o oferă un serviciu de bandă largă pentru pasageri. Deocamdată, viteza de conectare este de peste 75Mbps. Astfel, dacă te vei afla la bordul uneia dintre aeronavele care o să se bucure de EAN, vei putea utiliza rețelele sociale, vei distribui poze sau orice fel de conținut, cu viteza cu care ești obișnuit de acasă.
În vara lui 2017, odată cu realizarea rețelei a fost lansat, cu succes, și satelitul EAN. După primele teste pe orbită, a devenit complet operațional din septembrie același an. Serviciul a fost testat în timpul mai multor zboruri, iar rezultatele au fost mulțumitoare. Partea și mai bună e că echipamentul se instalează ușor. International Airlines Group, gigantul care controlează British Airways, Iberia, Aer Lingus și Vueling, a devenit primul client EAN și a început deja să instaleze echipamentul.
Călătoria cu avionul poate fi uneori plictisitoare, mai ales dacă nu ai destule materiale cu care să-ți pierzi timpul. Astfel că din ce în ce mai multe companii aeriene încep să ofere conexiune WiFi, ceea ce nu poate decât să te bucure. Un raport arată că numărul companiilor aeriene din întreaga lume care oferă conexiune la internet a crescut cu 17% față de anul trecut, numărul lor ajungând la 82.
Fotografie originală via Flickr.