REVIEW Fitbit Charge 3 – Brățara inteligentă care te ține conectat

REVIEW
REVIEW Fitbit Charge 3 - Brățara inteligentă care te ține conectat
Răzvan Băltărețu / PLAYTECH
21 nov. 2018 | 09:00

Dacă Fitbit ar fi un pasager grăbit într-o gară, atunci am putea spune că știm unde se grăbește. Și-a propus să te ajute în sarcinile tale de zi cu zi și ultimii ani au demonstrat că e pe drumul cel bun. Partea și mai frumoasă: face treaba asta fără să știi că e acolo. Asta e senzația pe care mi-a lăsat-o Fitbit Charge 3, o brățară inteligentă care te poate ține conectat la viața ta digitală, dar îți monitorizează și sănătatea.

După ce am avut o primă experiență cu Fitbit prin ceasul inteligent Versa, acum a venit momentul să țin la încheietură și Fitbit Charge 3, ca să văd cum stă treaba cu noua creație.

[related]

Fitbit Charge 3 e al doilea produs al companiei pe care îl testez, iar experiența a fost una diferită față de cea pe care am întâlnit-o în cazul lui Versa. Sigur, cele două n-ar trebui comparate, îndeplinesc funcții diferite pentru necesități diferite. Am făcut această paralelă ca să înțelegi mai ușor în ce direcție se dezvoltă Fitbit, dar și în ce stadiu e Charge 3.

Fitbit Charge 3 – Ce face, mai exact, o brățară inteligentă?

Fitbit Charge 3-7

Interfața Fitbit pentru monitorizarea somnului.

De când am pus Charge 3 la încheietură, nu i-am mai dat prea multă atenție. Am știut însă că își face treaba ori de câte ori este nevoie. Față de Versa, care e ceas inteligent, Charge 3 pozează în brățară de fitness. Are mai dezvoltate capabilitățile de smartwatch, dar, față de generația precedentă, a păstrat designul ergonomic și prețul redus.

Fitbit Charge 3-2

Monitorizezi pași, activitate fizică și mult mai multe.

Corpul din metal a fost șlefuit, nu mai are margini tari și stă mai bine pe încheietură. De data aceasta, ecranul a fost mărit, este tactil și protejat cu Gorilla Glass 3. Ecranul Fitbit Charge 3 este OLED și cu 40% mai mare față de cel de pe generația precedentă de Charge. Astfel, informațiile afișate sunt numeroase și mai ușor de văzut și de gestionat. Până la urmă, dacă tot interacționezi cu telefonul tău printr-o suprafață touch, de ce n-ai face-o și pe brățară?

Fitbit Charge 3-3

Ecranul tactil de pe Fitbit Charge 3.

Din start trebuie să apreciez autonomia: e exemplară. Compania susține că ar trebui să te țină vreo șapte zile o încărcare. În practică, s-ar putea să obții chiar mai mult de atât, în funcție de ce ai activat pe brățară și la ce activități o folosești. Cert e că în vacanță poți pleca cu ea încărcată la 100% și să ai energie și când revii.

Fitbit Charge 3 e destul de simplă în ceea ce-ți oferă pe ecran și, din nou, asta e fie bine, fie rău, în funcție de ce vrei de la dispozitiv. Ecranul este alb-negru, ceea ce e excelent pentru numeroase situații. Vezi mai clar informațiile de care ai nevoie, fie că vorbim de oră și notificări, fie că vrei să știi câți pași ai făcut sau cât mai ai de tras la sală.

Ai la dispoziție câteva fețe cu diverse opțiuni, dacă ești adeptul personalizării. Din fericire, faptul că ai puține opțiuni la dispoziție în meniu te va ajuta să ajungi rapid acolo unde ai nevoie.

Fitbit Charge 3 – De ce un astfel de gadget nu e doar pentru fitness

Fitbit Charge 3-4

Informații pe care le vezi rapid pe ecranul brățării.

Pentru că sunt mai leneș decât ar trebui, m-am gândit că aș putea să mă scuz pentru că nu alerg, dând vina pe frig. Am încercat o dată, dar am abandonat destul de repede. Astfel, n-am testat funcțiile de monitorizare a exercițiilor fizice. Am văzut însă cât de bine se descurcă Charge 3 cu celelalte opțiuni de care ai nevoie în viața de zi cu zi: monitorizarea pașilor, a distanței, a pulsului și a somnului.

Fitbit Charge 3-1

Ce ar fi un gadget modern fără un design potrivit?

Fitbit Charge 3 reușește să ofere informații destul de exacte cu privire la cele măsurate și am impresia că e cel mai precis dintre dispozitivele pe care le-am mai testat, cel puțin când vine vorba de monitorizarea somnului. Brățara știe destul de clar timpii de culcare și de trezire, dar înregistrează și parametri cruciali din timpul somnului pe care am fost neplăcut surprins să descopăr că alte dispozitive le înregistrează haotic sau eronat.

Fitbit Charge 3-8

Curea din silicon și dispozitiv rezistent la apă.

Brățara mai are o îmbunătățire semnificativă față de Charge 2, dincolo de ecranul mai generos. Fitbit Charge 3 e rezistentă la apă, astfel că o poți folosi și dacă ești înotător, și dacă îți place să alergi prin ploaie. În astfel de situații, dar nu numai, poți folosi și butonul haptic așezat pe partea stângă a brățării. Acesta e bun dacă vrei să navighezi rapid prin meniu sau dacă vrei să pui pauză unui antrenament. De fiecare dată când ecranul tactil nu e opțiunea principală, butonul pare pregătit să fie de ajutor. În plus, e extrem de discret.

[related]

Per total, Fitbit Charge 3 e o brățară inteligentă (și de fitness) numai bună dacă vrei să ai la încheietură un dispozitiv care nu îți necesită atenția prea mult timp, dar care poate să-ți ofere informații detaliate despre cum ți-a fost ziua sau noaptea. Aici trebuie să vând un „pont”. Poate c-ai mai avut gadgeturi purtabile inteligente, dar dacă nu ți-ai monitorizat somnul până acum, ai ratat o mulțime de informații importante. E spectaculos să vezi cum funcționează organismul tău când habar n-ai ce face.

Fitbit Charge 3-6

Fitness și nu numai.

Dincolo de ceea ce este Charge 3 ca dispozitiv electronic, e de interes și de urmărit ce se dezvoltă a fi Fitbit în viețile noastre. Cu opțiuni ca monitorizarea somnului, pulsului și crearea și actualizarea unui program zilnic (de exerciții sau doar de băut apă, de hidratat), estimez că va avea un impact semnificativ asupra noastră, utilizatorilor, în următorii ani. Vorbim, atât cât se poate, de-o democratizare a evaluării sănătății noastre.

Fitbit Charge 3-5

Ecran monocrom OLED.