Când mi-am pierdut contul de PlayStation, am înțeles de ce să eviți Sony
Am devenit în urmă cu câteva luni utilizator de PlayStation 4. Experiența din ultimele zile cu suportul Sony PlayStation România mi-a ridicat serioase semne de întrebare legate de calitatea platformei.
Nu m-am clasificat niciodată drept gamer, deși m-au fascinat din totdeauna jocurile. Din păcate, stilul meu de viață și celelalte hobby-uri pe care le am nu îmi permit să mă joc pe cât de mult aș vrea și sunt încrezător că situația nu se va remedia vreodată. Cu toate acestea, în urmă cu câteva luni, mi-am luat un PS4 Pro de dragul God of War.
De-a lungul ultimului deceniu, m-am jucat majoritatea jocurilor din franciză și m-am decis că ar fi păcat să nu experimentez unul dintre cele mai bune jocuri ale seriei. Pentru că mă joc într-un ritm de aproximativ trei-patru ore pe săptămână, nu l-am terminat încă, dar asta e altă poveste.
Sâmbătă, la ora două dimineața, îmi sparg hackerii contul de Playstation Network și îmi activează autentificarea în doi pași. Imediat după respectivul eveniment, am primit un mail prin care mi s-a adus la cunoștință faptul că a fost atașat un nou număr de telefon contului și că sunt mândru utilizator de 2-Step Verification.
Am conștientizat fenomenul sâmbătă dimineața. În mod automat, nu am mai fost autentificat pe nici un dispozitiv.
Nu m-am mai putut conecta pe consolă, în aplicația de mobil sau pe site-ul PlayStation Network de pe laptop. Orice tentativă de autentificare se reflecta în afișarea unui mesaj prin care mi se aducea la cunoștință că mi-a fost trimis un SMS cu codul suplimentar de securitate pe un număr de telefon în a cărui posesie nu mă aflam.
Partea bună, și un pic ciudată, este că am putut să-mi schimb parola la cont fără prea multă dificultate.Respectivul proces nu s-a reflectat însă în redobândirea accesului la cont. În plus, nu am pierdut bani de pe card, motivația hackerilor, din câte se pare, nefiind să mă lase pe mine fără bani în cont.
Următorul pas a fost să caut o pagină autohtonă de suport PlayStation, deoarece știam că Sony oferă un astfel de serviciu în România. Pagina web cu pricina este aceasta.
Pentru că PlayStation România are program de luni până vineri de la 9 la 17 (de corporație, da!), deoarece doar atunci ți se strică consola sau ai probleme cu contul PSN, am încercat să abordez PlayStation US pe chat. Nici ei nu sunt non-stop și a trebuit să aștept sâmbătă până la 7am PT (17 ora României).
Pe lângă faptul că te avertizează printr-un banner pe pagină că s-ar putea să aștepți 10 minute să ajungi să vorbești cu un om, am avut vreo trei tentative de câte 20 de minute de răbdare și nu am interacționat cu nimeni. Am încercat întâi de pe telefon, după care am apelat la laptop. Pentru că pagina respectivă nu se reflectă în vreun mesaj sau notificare cu timpul estimat pe care ar mai trebui să-l aștepți, am renunțat.
Dimineața de luni mi-am început-o tot cu problema PlayStation
Pe 11 iunie, la ora 9, sun la PlayStation Support România. Realist vorbind, între timp, întreaga experiență putea să mă coste destul de mult, în contextul în care vorbim de un serviciu contra-cost la care ai asociat un card bancar. Soluția ar fi fost să-mi blochez imediat cardul, dar știam cât de laborios este procesul și am sperat că schimbarea parolei este suficientă pentru a-mi resecuriza contului.
Mi-a răspuns imediat cineva de la suport. Probabil că am fost surprinzător de matinal.
Un tânăr cu accent moldovenesc mi-a ascultat toată povestea și mi-a spus să am „oleacă” de răbdare pentru că face tot posibilul să mă ajute. Nu este relevant pentru poveste ce accent avea, dar tonul lui calm și liniștit, în mod autentic, m-a ajutat să fiu și eu calm.
Îmi spune că el mă crede că sunt eu după ce i-am oferit o serie de date, dar îmi cere o poză cu buletinul ca să-mi deblocheze contul. Îi trimit respectiva poza, bucurându-mă că am avut luciditatea să-mi asociez date reale contului, altfel, aș fi pierdut toate jocurile și orice achievement (realizare in-game) pentru că nu există nici o altă soluție pentru a-ți dovedi fără echivoc dreptul de proprietate asupra contului.
După respectivul proces, îmi atrage atenția că deblocarea contului poate dura două-trei zile, până la o săptămână, în funcție de cât de aglomerați sunt băieții din Marea Britanie care se ocupă de cazul meu. Din câte se pare, degeaba avem support PlayStation în frumoasa noastră țară, în limba română, pentru că puterea lor de a rezolva o problemă este inexistentă.
PlayStation Network știe ce și cum, doar că ajutorul lipsește cu desăvârșire
Ca să mă frustreze și mai mult, individul de la capătul firului m-a întrebat dacă vreau să-mi șteargă datele de card asociate contului, pentru ca hackerii să nu-mi poată cauza pagube financiare. Deși are acea abilitate și mi-a atras atenția că numărul de telefon folosit la autentificarea în doi pași are prefix de Iran +98, nu m-a ajutat să-mi pot accesa din nou contul și nu mi-a oferit un termen clar pentru remedierea problemei.
Colac peste pupăză, mai sunt și zile de super ultra mega reduceri pe PlayStation Network cu ocazia E3 2018 care au început exact când mi-a fost mie spart contul și pe care le voi pierde probabil în totalitate. Promoția intitulată Days of Play îți pune la dispoziție Assassin’s Creed Origins cu 140 de lei, Battlefield 1 cu 70 de lei, God of War cu 200 lei, Gran Turismo Sport cu 90 lei și Horizon Zero Dawn cu 90 lei.
Una peste alta, problema mea probabil că se va remedia în curând.
[readmore]
Rămân însă cu câteva întrebări legate de modul în care funcționează mecanismul la PlayStation Network. Cum a fost posibil ca un hacker să-mi acceseze contul de PSN, în contextul în care nu mi-a spart adresa de Gmail asociată contului? De ce poate cineva să-mi activeze autentificarea în doi pași fără să facă dovada accesului la adresa de mail? De ce a putut să-mi asocieze un număr cu prefix de Iran contului meu de România, cu adresă de România și număr de telefon local?
Aș crede că n-au învățat nimic cei de la Sony din experiența de acum șase ani când o mare parte dintre serviciile lor au ajuns pe butuci? Liderul pieței de console câștigă atât de puțini bani, încât nu-și permite să angajeze niște persoane la suport pe weekend sau piața din România este atât de irelevantă?