Dacia, surpriză în topul celor mai vândute mașini din România, în 2018

Dacia, surpriză în topul celor mai vândute mașini din România, în 2018

Dacia s-a aflat în topul vânzărilor din România în primele patru luni ale acestui an. În plus, piața mașinilor second-hand de import a început să scadă treptat.

Luna aprilie a înregistrat un număr record de înmatriculări de autoturisme noi. Au fost înscrise în circulație peste 11.148 de vehicule, dintre care 7.629 au fost autoturisme. Statisticile arată o creștere de 14,89% față de anul trecut, când tendința era tot în creștere, precizează profit.ro.

În mod surprinzător sau nu, Dacia a fost lider în aceste date. A înregistrat o creștere a vânzărilor cu 11,11% în aprilie, cu 1.770 de vehicule.

Când vorbim de mașinile de import, Skoda s-a aflat pe primul loc, însă doar luna trecută, în aprilie, cu 749 de vehicule vândute. În perioada ianuarie-aprilie, Volkswagen ocupă primul loc în clasament. Au fost înmatriculate peste 3.500 de mașini VW. Renault a înregistrat o ușoară scădere în aprilie, mai arată sursa menționată. Kia, Peugeot, Citroen și Fiat au fost pe minus în luna aprilie.

În total, în primele patru luni ale acestui an, au fost înmatriculate 36.272 de autoturisme noi, cu 25% mai mult decât pe aceeași perioadă în 2017.

Dacia își menține poziția de lider

În ceea ce privește modelele preferate de români, tot Dacia Logan rămâne pe primul loc. Numai luna aceasta au fost înmatriculate fix 1.000 de Dacia Logan. Duster arată o ușoară scădere pe piața din România. Au fost înscrise în circulație doar 391 de unități.

Sandero se bucură, însă, de mai multă atenția din partea românilor, față de anul trecut. În primele luni ale lui 2018 au fost vândute cu 40% mai multe Dacia Sandero decât în aceeași perioadă în 2017. Dintre versiuni, Sandero Stepway este cel mai popular, probabil și pentru că este perceput ca un SUV mai mic, deci îți oferă, implicit, mai multe avantaje. La fel stă situația și pe piața din alte țări europene unde se comercializează Sandero.

În afară de modelel autohtone, Ford Focus, Renault Megane, Skoda Rapid, VW Golf și Suzuki Vitara au fost cele mai căutate. Suzuki chiar a dat lovitura cu modelul Vitara la noi în România. E cel mai vândut SUV de import.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: profit.ro