Galaxy Note 8 e un telefon imens cu o „misiune“ și mai dificilă: să te oprească din făcut glume despre cum o să explodeze imediat ce-l bagi la încărcat.
Samsung Galaxy Note 8 a fost prezentat oficial la New York, un oraș emblemă pentru lume și Statele Unite ale Americii. Aici au picat burse și aici au fost făcute miliarde de dolari. Cu aproape o săptămână înainte am văzut însă telefonul, într-un cadru restrâns, în Londra, alt oraș emblemă, dar de data asta pentru Europa.
[related]
Într-un grup oarecare de jurnaliști din Europa de Est, Samsung a vorbit și a arătat telefonul despre care se tot zvonea cu luni înainte. Dacă n-ai fi știut, ai fi spus că este un scurt instructaj pentru niște angajați de la un operator telecom, care trebuie să știe ce au de vândut. La etajul 42 dintr-o clădire corporate din Londra, reprezentanți ai Samsung și-au prezentat cu un amestec de mândrie și plăcere telefonul despre care speră ca noi toți care l-am văzut înainte să scriem frumos și publicul să-l cumpere.
Public despre care aveam să aflu că este destul de devotat seriei Galaxy Note și este interesat de dispozitive mai mari de 5,5 inci. Acesta ajunge la 6,3 inci.
Londra e magică la prânz, așa cum București poate doar spera. Oameni la costum, care ies în râuri albe-gri din clădiri de business, beau bere la terase, mănâncă din caserole mâncare vegetariană (și sănătoasă, presupun) sau stau în grupuri în care mimează viața socială. Telefonul acesta e cumva magic și el că s-a întins acum între două lumi.
Galaxy Note 8 are un ecran de 6,3 inci la cea mai bună rezoluție. Este mai lung decât cele cu care ești obișnuit, mai pătrățos decât Galaxy S8 și este lucios și alunecos pe spate cum sunt toate coșmarurile noastre, ale celor cărora le e teamă de telefoane sparte. Și nu-i un telefon ieftin, foarte probabil va ajunge în România la puțin sub 1.000 de euro.
Este un smartphone pentru “people who make big things happen”. Într-o română aproximativă, asta ar suna cam așa: e telefonul oamenilor care fac lumea să se învârtă. Și pentru aceștia Samsung a dezvoltat un smartphone cu: 6GB de memorie RAM, 64, 128 sau 268GB de spațiu de stocare, cel mai nou procesor (cu opt nuclee, huzur!), rezistent la apă și praf, cu mufă de căști și un stylus denumit S Pen, care-ți dă sentimentul că și pe ecranul telefonului îți iei notițe ca pe foaie. Toate câte le mai are le-am scris deja în știrea de lansare, aici sunt impresiile mele despre el.
Internetul “s-a râs” la problemele lui Note 7. Bateria de pe el, pur și simplu, nu putea să stea prea multe zile la rând fără să explodeze într-un colț de Europă sau Americă sau Asie. Așa a fost să fie. “S-a râs” însă anul trecut, acum sunt învechite și cam degeaba glumele despre acel moment. Mai prost o să fie de companie, dacă se vor dovedi actuale meme-urile de atunci. Altfel, bateria e de 3.300 mAh, se încarcă repede și o alimentezi printr-un port USB-C sau wireless.
Chiar și așa, pe cât de fidel e publicul seriei Note, telefonul acesta va trebui să nu sară-n aer. Să nu iasă fum din el. Să nu se umfle ca un pepene plin de chimicale. Să nu devină mai multe bucăți. Și dacă reușește să nu facă toate astea, atunci vei vedea pe la începutul anului viitor cifre impresionante de vânzări.
Și acum acest capitol închis, Galaxy Note 8 este un hibrid: un telefon prea puternic să rămână doar atât, așa că ar trebui să devină computer. Ideea a fost deja folosită la Galaxy S8: sistemul DeX, care-ți permite să conectezi telefonul la un monitor și să ai un desktop. Și aici e ceea ce ziceam cu magia.
Telefoanele astea, toate cele pe care le pot numi high-end, sunt o adunătură de circuite, adezivi, plastic, șuruburi, garnituri, siliciu, sticlă, care aranjate într-o combinație anume, cu un software anume, devin, pe rând: cel mai intim dispozitiv, cel mai la îndemână computer, cel mai util gadget, cel mai bun entertainer (cu acces la orice platformă de streaming audio sau video). Desigur, Galaxy Note 8 nu este pentru cei care se uită la live-uri pe Facebook și râd la viralul zilei, dar poate fi și pentru ei.
Dacă Galaxy Note 8 nu va avea probleme, atunci atinge un punct sensibil în cei 10 ani de când avem smartphone-uri: putere de calcul are, un stylus are, ca să te crezi grafician sau să-ți aduci aminte de zilele bune ale hârtiei și pixului, iar camera foto este în sine un capitol mare. Și peste toate astea stă un ecran imens cu care te obișnuiești în cam prima zi de folosire.
Și acum, mai mult decât în anii precedenți, direcțiile pe care Samsung și Apple au apucat-o sunt mai clare. Cei dintâi vor să inoveze, cei din urmă să facă lucrurile în felul lor. Este 2017 și Note 7 încă are stylus, un accesoriu care era popular pe vremea ecranelor rezistive (epoca de piatră, deja!), și e util. Ecranul se prelingește pe margini și din când în când este și util cu acea margine pe care ai aplicații și widget-uri.
Iar abia acum a venit timpul camerei foto. Pe față este de 8MP, pe spate sunt două de câte 12MP. Pe una am mai văzut-o, cea de-a doua e o premieră pentru Samsung. Sistemul acesta dual e folosit atât pentru zoom optic, cât și pentru o defocalizare a fundalului. Până acum Samsung n-a avut o problemă cu livrarea de poze și videouri bune din telefoane, acum vrea să imite DSLR-uri. Nu e prima companie aici, dar începe acest capitol pe telefonul său business. Mai multe impresii despre eficiența celor două camere voi avea după ce le voi testa.
Rămân însă puțin la ideea business. Pentru zona asta are autentificare biometrică prin amprentă, iris și recunoaștere facială, și Knox 2.9, soluție de securizare folosită de 29 de agenții guvernamentale din lume, conform companiei. Modul split view, introdus pentru prima dată de Samsung pe un Note, va fi însă mai tentant. Pui două aplicații una lângă alta și le folosești în paralel. Mai mult, poți trage fișiere din telefon direct în mail. Pair Apps e o funcționalitate nouă, care-ți permite să conectezi două aplicații disponibile în meniul din margine, iar când le lansezi sunt deja în multitasking.
Do bigger things, spunea Samsung într-o imagine de promovare a evenimentului de prezentare a Galaxy Note 8. People who make big things happen, ne-a spus un reprezentant al companiei la Londra.
Sunt, desigur, cuvinte frumos alese de un departament de marketing, pe care alegi să le apreciezi sau nu. Le voi folosi și eu în această concluzie. Galaxy Note 8 este un telefon “inutil”, dacă îl folosești doar pentru Facebook sau internet. De fapt, nici atunci n-ar fi pe deplin “inutil”, că până la urmă face ceva pentru tine. Totuși, are un preț cu puțin sub 1.000 de euro și dintr-o dată nu mai este doar un telefon. Iar asta mă fascinează cel mai mult: tehnologia aceluia viitor SF din filme și seriale de acum 20 – 30 de ani e aici.
Mai multe fotografii cu Galaxy Note 8 vezi mai jos.