La începutul anilor 2000 a fost o avalanșă de fantezii și scenarii despre cum tehnologia ne va schimba viața. Unele scenarii au dispărut rapid, erau penibile, dar altele s-au materializat în ceea ce acum putem numi „prezent“. Și așa ajung la telefon și cum am lucrat de pe un astfel de dispozitiv.
De fiecare dată când cineva mă întreabă cum pot lucra de pe telefon, de ce am nevoie de un spațiu mare de stocare sau de ce cumpăr abonamente la servicii online de cloud, îmi aduc aminte o secvență din filmul „Batman“, când Lucius Fox, interpretat de Morgan Freeman, îi arată lui Bruce Wayne că poate controla totul de pe telefon. Ce scenariu incredibil, nu?
Seria asta de filme are deja peste 10 ani și trăim în prezentul în care acea tehnologie e posibilă. Sigur, scopul e altul, nu controlarea unor arme de distrugere masivă. Eu, de exemplu, am folosit telefonul ca un înlocuitor de laptop de câțiva ani. Mai nou, timp de o săptămână, am încercat să îl folosesc doar pe acesta, fără laptop.
Din octombrie am început să folosesc un Huawei Mate 10 Pro. E cel mai nou model al companiei și a fost lăudat că s-ar descurca excelent la trei capitole: cameră foto, administrarea resurselor – ca să nu devină lent în timp și să aibă o autonomie bună, și adaptarea la nevoile utilizatorului. Pe acesta am experimentat timp de-o săptămână lucrul „la distanță“. N-am devenit doar nomad digital, ci l-am adaptat nevoilor mele.
Ca de fiecare dată când vine vorba de un telefon pe care trebuie să îl folosesc, înainte de toate trebuie să mă obișnuiesc cu acesta. Cred că asta e necesar pentru toți utilizatorii. Așa înveți cum să faci lucruri mai repede, cum să accesezi mai rapid o aplicație sau care sunt scurtăturile care economisesc timp în unele fluxuri de muncă.
Astfel, am pornit cu organizarea.
Fiecare aplicație de care am nevoie a ajuns pe ecran. Singurul ecran. Niciodată nu folosesc mai multe.
Pe acesta unic fac foldere pe care nu știu dacă le înțeleg alții, dar eu le știu și de asta am nevoie. Am, astfel, folderele: Chatin’, Workin’, Photoin’ sau Entertain’. Fiecare are scopul lui, cu două sau mai multe aplicații, și după o vreme le învăț pe de rost și le accesez mecanic când trebuie să folosesc câte o aplicație.
Perioada asta de adaptare e necesară, pentru că pe un telefon nu trebuie să cauți minute bune ceea ce vrei să folosești, ci trebuie să fie la îndemână. Huawei are pe acest smartphone și un sistem de căutare unde aduce patru aplicații folosite recent. Util și acesta. Apoi, mă bazez destul de mult pe meniul de app switching, unde, de regulă, am nevoie de ultimele două-trei aplicații.
În articolul precedent despre cum să lucrezi eficient pe telefon am spus că mă bazez mult pe cloud. Acolo am conturile de mail, stocarea de fișiere, videoclipuri și poze și tot acolo am diverse documente cu program, cu texte – ciorne sau finale pe care le voi folosi când am nevoie – și cu diverse fișiere salvate din mailuri. Avantajul când faci dintr-un telefon cu Android un gadget de productivitate e că ai mai multă libertate decât pe iPhone. Poți redenumi fișiere, poți administra mai bine documentele prin aplicații dedicate și widgeturile pe care le poți pune pe ecran sunt cu adevărat utile și ușor accesibile (altfel spus, „la îndemână“).
Dimineața mea începe, mai mereu, la 7. În primele cinci minute activez internetul pe telefon, verific câteva newslettere de la publicații străine și organizez ce intră pe pagina de Facebook a PLAYTECH în primele trei ore. Apoi editez articolele care vor intra dimineața pe site. Editarea poate să fie atât de minimală cât să schimb doar două cuvinte și ora și merge până la adăugat fraze de background, înlocuit poze sau adăugat videouri care ar putea ajuta cititorul să înțeleagă mai multe despre un subiect.
Folosim un CMS (content management system – n.r.) care se adaptează la fix lucrului de pe telefon. Înainte de-a încărca poze, le redenumesc de pe telefon și folosesc o aplicație pentru redimensionare. Dacă e vorba de un video produs de noi, atunci îl am deja în OneDrive, îl încarc pe YouTube sau Facebook și îl includ în articol. Da, toate acestea de pe telefon și marea salvare e că cele mai multe aplicații sunt adaptate excelent pentru Android.
În urmă cu șase ani era alt mediu, era o bătaie de cap ca să utilizezi un telefon ca înlocuitor de laptop, dar acum e o bucurie să nu mai cari fire, încărcătoare și kile de tehnologie cu tine.
Ziua mea de lucru continuă cu ajunsul propriu zis la redacție. Asta se întâmplă între 9.30 și 10 și, până acum, pe birou mă aștepta un laptop sau îl aveam deja în ghiozdan.
În ultima săptămână am renunțat la asta, am avut doar telefonul din buzunar și un încărcător pentru acesta. Textele proprii mi le scriu în Google Drive, în aplicația Docs, și documentele pe care le primesc pe mail le editez în Word, că e o aplicație mai potrivită pentru lucrul de pe telefon pe documente deja create. Apoi, tot în aplicație, adaug link-uri. Textul ajunge în site, îl salvez și îmi sortez pozele pe care le voi folosi.
N-o să mint, îmi ia mai mult timp decât de pe laptop, dacă lucrez la un articol cu multe poze și videouri, dar, altfel, când e vorba de-o știre simplă cu doar o poză și câteva link-uri, câștig timp de pe telefon decât de pe laptop. Așa am reușit să scriu rapid câteva paragrafe când a fost o știre importantă, de dat repede, și așa am reușit să adaug informații esențiale într-un articol care mai trebuia completat cu detalii.
Marile avantaje pe care le-am remarcat sunt că internetul e mai rapid pe telefon (și mai stabil), că dacă nu merge ceva pe WiFi, trec pe 4G și am rezolvat, iar aplicațiile de care am nevoie sunt mai rapide decât versiunile web ale lor. Nici nu trebuie să-ți detaliez asta, sigur ai văzut cum merge Facebook pe telefon și pe PC.
Pe la prânz, în pauza de masă care n-are o oră fixă, mă uit la videoclipuri de pe YouTube, majoritatea din tehnologie, ca să recuperez cu ce n-am văzut în zilele precedente. Când primesc un mesaj, mulțumită unui sistem de multitasking de pe Huawei Mate 10 Pro, poți pune ferestrele în paralel, fără să întrerup videoul. Tot în sensul de optimizare, pot bloca în meniul de app switching ce aplicații să nu fie închise niciodată când fac curățenie aici. Astfel, de-acolo nu dispar Chrome, Facebook, Pages Manager, Messenger și, uneori, Gmail.
După-amiaza și seara la mine se termină cu ultimele articole pe care le programez până pe la 21-22 și cu ultimele programări pe Facebook. Constant verific pe Analytics cum merg lucrurile, ce subiecte au tracțiune, ce căutări conduc oameni la noi pe site și la ce curiozități ar trebui să răspundem. În tot acest timp țin legătura cu diverși oameni pe Facebook Messenger, WhatsApp, Slack, mail sau SMS (bine, acolo e doar mama, pentru că simte că e mai personal decât WhatsApp).
Huawei Mate 10 Pro, despre care am zis că l-am folosit drept computer în ultima săptămână, are un ecran de 6 inci cu raport de aspect 18:9 și tehnologie AMOLED. Asta contează pentru ceea ce vezi, dar puterea vine de la un procesor Kirin 970 cu opt nuclee și unitate de procesare neurală (adică poate interpreta algoritmi de inteligență artificială) și 6GB de memorie RAM. Apoi, stocare e de 128GB, care-mi completează la fix ceea ce am nevoie când nu vreau să țin în cloud. Mai are și o baterie de 4.000 mAh, cea mai mare dintre telefoanele de top din 2017, și asta chiar se simte masiv în autonomie. Și se încarcă și foarte repede.
Ce am menționat mai sus sunt doar cifre, pentru cui nu-i pasă, și nici nu trebuie să le reții. Trebuie doar să știi că telefonul modern a devenit incredibil de capabil. Ca să nu mai zic că telefonul are și o cameră foto monocrom și, din când în când, îmi place să mă simt artist și să cred că o poză alb-negru e mai importantă decât una color.
Nu contează, însă, câți rami, gigaherți și megapixeli are un telefon, contează să funcționeze așa cum vrei.
Eu m-am supus unui experiment de-a lucra doar de pe telefon, pentru că știu că se poate. Am câștigat ceva? Da, în multe situații, da: confort. Pentru mine e mai confortabil să trimit mailuri de pe telefon, să-mi procesez pozele pe telefon – ai aici mai multe detalii despre colecția mea de programe – și să știu că nu trebuie să-mi găsesc un loc special ca să lucrez de pe laptop. Urăsc să-l folosesc ținându-l pe picioare și mereu am nevoie de-un mouse, că orice touchpad mi se pare o insultă la adresa a ceea ce înseamnă experiență de utilizare.
Lista asta de specificații mi-a adus aminte de-o discuție despre telefoane. I-am zis cuiva care-i un top telefoane în 2017 și el remarca la fiecare că-i scump sau, mă rog, mai scump decât 1.500 de lei cât ar fi dispus să dea pe un smartphone. „Wow, ăsta e mai scump decât un televizor“, mi-a spus la un moment dat. Da, telefoanele moderne au un preț mai ridicat, în unele cazuri, decât un televizor, dar este o comparație contraproductivă, că nu fac același lucru și fiecare are scopul său. Și tot ce-am zis mai sus e scopul pe care l-am dat eu unui telefon.