Samsung a lansat o cameră pentru realitatea virtuală. LG a lansat o cameră pentru realitatea virtuală și o cască pentru același lucru. Nokia a lansat o cameră profesională pentru realitatea virtuală. HTC a anunțat prețul pentru casca de realitate virtuală Vive. Nu, vorbesc despre ce s-a întâmplat pe parcursul unui an, ci pe parcursul a două zile, la MWC 2016.
E posibil să știți asta deja, în special dacă urmăriți lansările din domeniul tehnologiei. Dar nu vreau să vă vorbesc despre “Virtual World Congress”, ci despre potențialul real al realității virtuale și miza reală a gadgeturilor și a tehnologiilor de acest gen.
Înainte de orice, trebuie să înțelegeți că aceste tehnologii nu sunt pentru voi. Și nu, nu mă refer la sensul de “aceste tehnologii sunt pentru producători, ca să facă ei bani grei”, pentru că asta e adevărat în ceea ce privește orice produs. Mă refer la faptul că realitatea virtuală nu este (deocamdată) pentru consumatorii casnici și pentru cei care vor divertisment, cu toate că așa pare.
”Prețul este foarte mare pentru oameni ca mine și tine, dar nu este prea mare pentru companiile din domeniul militar sau pentru guverne.”
Văd din ce în ce mai multe comentarii legate de ”moartea” HTC odată cu decizia companiei de a se ”arunca” în spatele căștii Vive și de a ”arunca” la gunoi tot ce a clădit (și a pierdut) pe piața smartphone-urilor. Dacă taiwanezii își joacă bine cărțile, au șanse să facă mai mulți bani decât au făcut vreodată din vânzarea telefoanelor.
Mulți se plâng că prețul cerut pentru Vive este foarte mare. De acord, este foarte mare pentru mine și pentru tine. Am testat casca Vive când încă era în stadiu de dezvoltare și am rămas cu gura căscată. Este o experiență extraordinară, mai bună decât cele oferite de alte gadgeturi similare, dar nu este o experiență pe care gamerii hardcore o vor adopta prea curând, deci piața de consumatorii casnici nu există încă.
[related]
Cum ziceam, prețul este foarte mare pentru oameni ca mine și tine, dar nu este prea mare pentru companiile din domeniul militar sau pentru guverne. Să nu uităm că armatele (cele adevărate) încă au bugete imense, comparativ cu alte domenii și industrii. Să nu uităm că războaiele se poartă deja de la distanță și aici mă refer la drone, nu la hackeri. ”Meseria” de pilot de avion de vânătoare este pe moarte, iar cea de pilot de drone devine din ce în ce mai apreciată. Cum antrenezi acești oameni mai bine decât cu un set de ochelari de realitate virtuală? Cum operezi mai bine o dronă decât cu un astfel de set? Armata olandeză a început deja să își instruiască soldații în săli, cu arme de ”jucărie” și cu astfel de căști pe ochi. Și când miza este ”pacea mondială”, fiți siguri că banii curg gârlă. Iar companii precum HTC sau Occulus sau Microsoft (cu al său Hololens), care au investit sume considerabile în dezvoltarea unor produse excepționale, vor avea numai de câștigat.
Și nu doar războaiele vor avea consecințe reale prin intermediul realității virtuale. Operațiile se vor putea face de la distanță prin astfel de tehnologii, combinate cu roboți cu precizie incredibilă. Planetele din sistemul solar vor fi explorate în detaliu fără a pune în pericol viețile astronauților. Imaginați-vă o cameră precum cea produsă de Nokia, montată pe un rover care parcurge Marte fără să obosească, fără să se îmbolnăvească și fără să ceară măriri de salariu. Exemplele pot continua, iar posibilitățile sunt nelimitate.
”Să vă amintiți aceste rânduri, voi cei care spuneți că nu sunteți deloc atrași de realitatea virtuală și care nu credeți în viitorul ei, când reclamele vă vor fi servite direct în retină și când copiii voștri vor veni de la școală și vă vor spune că la ora de geografie au ”pășit” pe Pluto pentru a explora craterele de acolo”.
Realitatea virtuală este de viitor, iar viitorul începe azi. Da, în cele din urmă o vom folosi și noi și vom învăța să ne jucăm și să ne uităm la filme cu astfel de dispozitive. Totuși, campaniile de marketing agresive pe care le vedem și care sunt îndreptate către noi nu sunt degeaba. Ele au rolul de a ne obișnui cu ideea că aceste tehnologii nu vor dispărea prea curând, dar și rolul de a-i convinge pe dezvoltatori că merită să-și îndrepte atenția către ele. E ca și cum ai face crowdsourcing, dar fără să anunți clar că faci asta. Dacă cei care fac aplicații și jocuri cred că pot face bani din VR, atunci software-ul pentru aceste dispozitive poate deveni mult mai avansat, fără ca giganții tech să investească și mai mulți bani în această direcție.
În plus, dacă tehnologiile de realitate virtuală nu ar fi de viitor, credeți că un geniu ca Mark Zuckerberg ar investi atâta timp, energie și resurse în ele? Să vă amintiți aceste rânduri, voi cei care spuneți că nu sunteți deloc atrași de realitatea virtuală, când reclamele vă vor fi servite direct în retină și când copiii voștri vor veni de la școală și vă vor spune că au ”pășit” pe Pluto pentru a explora craterele de acolo.