Nerve: un film fără nerv despre fața întunecată a internetului [Playfilm]

Nerve: un film fără nerv despre fața întunecată a internetului [Playfilm]

După ce am văzut trailerul de la Nerve: Adevăr sau Provocare, m-am entuziasmat suficient de tare încât să îmi bat toți prietenii la cap să mergem să-l vedem la cinema.

Așa cum prea puține lucruri pe care le vedem pe internet sunt la fel de bune și în realitate, filmul ăsta nu e la fel de reușit precum m-a făcut trailerul să cred. Ideea din spate avea un potențial colosal, nu doar pentru a fi entertaining, ci și pentru a ridica un semnal de alarmă asupra mirajului popularității virtuale.

Recenzie – Nerve: Adevăr sau Provocare

„Un joc de Adevăr sau Provocare, dar fără Adevăr” este motto-ul Nerve, un joc gândit ca o platformă social media obscură, care îi obsedează pe liceenii new-yorkezi. În momentul în care te încumeți să intri în joc, ai două variante posibile: fie ești Jucător, ceea ce presupune că vei primi provocări de la o comunitate de Privitori contra unor sume de bani generoase virate direct în cont, fie ești Privitor, adică unul dintre cei care dau provocări și se amuză privind Jucătorii cum își riscă viețile încercând să le îndeplinească.

Bonus: jocul știe totul despre toată lumea, pentru că în momentul în care îți faci cont de utilizator, îți sunt preluate toate informațiile pe care le-ai publicat vreodată pe platforme precum Facebook. Toate aceste date pot și vor fi folosite împotriva ta. Așa cum noi primim reclame personalizate prin toate canalele posibile, așa și Jucătorii Nerve primesc provocări personalizate.

Acum, o mică radiografie a personajelor principale, care sunt destul de simple și fade. Vee (Emma Roberts) e personificarea clișeului adolescentei timide, care, de fapt, e mult mai mult decât pare. Sau, cel puțin, ar trebui să fie, pentru că interpretarea ei nu stârnește cine știe ce emoții.

În continuare, Sydney (Emily Meade) este cea mai bună prietenă a lui Vee și întruchipează tot ceea ce ea nu va fi niciodată. Dacă Vee e fata care se simte confortabil în umbră, Sydney e fix adolescenta care se îmbracă sumar ca să iasă în evidență, dintr-o nevoie disperată de a-și umple golurile apărute din nesiguranță.

Tommy (Miles Heizer) e cel mai bun prieten al lui Vee și (evident!) e îndrăgostit orbește de ea, doar că nu i-o spune niciodată pentru că îi e teamă să își asume posibilul refuz. Ian (Dave Franco), pe de altă parte, e străinul chipeș și enigmatic care o face pe Vee să își iasă din zona de confort. Iar prin „să-și iasă din zona de confort” vreau să spun „să devină partenera lui în Nerve și să comită ilegalități pentru recompense financiare cu din ce în ce mai multe zerouri”.

Nu m-a deranjat atât de tare simplitatea personajelor și faptul că toate au fost doar niște chipuri atașate unor tipare prestabilite. Până la urmă, la vârsta respectivă ne caracterizează întocmai nesiguranța și căutare sinelui, care se manifestă diferit de la individ la individ. Orice confirmare sau infirmare a calităților pe care le avem cântărește enorm în balanța stimei de sine. De aici, și tendințele teribiliste, care, traduse, nu fac decât să strige: „Hei, uită-te la mine, sunt un adult curajos și interesant!”

După cum spuneam, mi se pare că ideea Nerve e foarte bună și, având în vedere că filmul are ca target în principal adolescenții, ar fi putut fi concretizată ca un soi de steguleț roșu ridicat deasupra pericolul internetului „întunecat și plin de terori”.

Construcția filmului a fost problema, nu premisa lui. Am avut senzația acută că acțiunea s-a precipitat și că s-a îndepărtat de lecția despre pericolele internetului pe care părea că ar fi vrut să o predea, optându-se pentru o abordare mai ușurică și ușor de digerat.

Oricum, filmul pune niște probleme importante, într-o societate în care virtualul și realul se confundă deseori. M-a făcut puțin să mă gândesc la isteria Pokemon Go și la toate temerile pe care le-a ridicat înainte să dispară interesul în msî. Avem aceeași mare de oameni cu ochii lipiți de telefon, care nu par să țină cont de ceea ce îi înconjoară. Cu o mică deosebire: nu avem de-a face cu o aplicație pe bază de realitate augmentată, ci cu un joc care propune o realitate alternativă, în care Jucătorul devine un simplu instrument pentru distracția Privitorului.

Nerve e o manifestare a îngrijorării fondate legate de posibilitatea ca oamenii care se joacă ceva să uite că ar putea exista consecințe teribile în cazul în care lăsăm social media și tot ce ține de virtual să se infiltreze în realitate până în punctul în care devenim cu toții niște avataruri pe post de accesorii ale unor username-uri în spatele cărora ne putem ascunde. Așa cum unii folosesc protecția anonimatului pentru a face lucruri oribile în online, neconștientizând sau pur și simplu ignorând consecințele, în Nerve o folosesc pentru a manipula viețile altora.

Oricât mi-ar plăcea să cred că omul e mai mult decât un animal social, călăuzit de instincte primare pe care și le dozează din cauza unor constrângeri legale, filmul ăsta m-a făcut să mă întreb ce s-ar întâmpla dacă Nerve ar deveni vreodată realitate, într-un viitor distopic. Oare dacă am crede că anonimatul ne absolvă de orice responsabilitate, am fi dispuși să votăm ca un om inocent să moară, pentru simplul nostru amuzament?

Nerve ne mai arată și că e foarte ușor să îți pierzi controlul asupra propriei vieți atunci când ești prea sigur că îl ai, că nu e deloc înțelept să faci lucruri nesăbuite pentru a câștiga o popularitate efemeră, care, în final, nu înseamnă nimic, precum și că trebuie să fim foarte atenți la programele și aplicațiile care ne solicită accesul la date sensibile precum cele ale contului bancar.

Ne arată fața sinistră a internetului, dar fix după ce ne aruncă o imagine a modului în care pot degenera lucrurile, face o rotire de 180 de grade către un happy-end searbăd. Să nu ne înțelegem greșit, îmi plac happy-endurile. Cred doar că pentru un astfel de film ar fi fost mult mai impactant ca personajele să nu scape basma curată și să își vadă liniștite de vieți.

Nu vreau să fiu „omul rău” care ruinează plăcerea vizionării unui film pentru a explica cum ar fi modificat drastic finalul. Chiar și cu toate minusurile, merită văzut pentru simplul fapt că se îndepărtează puțin de tiparele în care s-au încadrat mai toate filmele lansate în ultimul timp. Nerve e o idee bună, exprimată într-o manieră cvasireușită, dar căreia, când tragi linie la final, îi lipsește nervul.

Citește și: