13 ian. 2014 | 09:55

Windows 9 se lansează în aprilie 2014… în versiune alpha

ACTUALITATE
Windows 9 se lansează în aprilie 2014... în versiune alpha

Mulţi şi-au exprimat părerea vizavi de următorul Windows, însă abia acum aflăm cele mai noi detalii legate de următoarea versiune, 9.

Windows 9 lansare Alpha aprilie 2014

Odată cu Windows 8, cei de la Microsoft au iniţiat un sistem prin care, în fiecare an, câteva update-uri, mai mult sau mai puţin interesante se reflectau într-un nou OS. Iniţial a fost planificat ca un nou update minor, doar ca la scurt timp să devină evident faptul că în spate este proiectul pentru .

Programat pentru lansare în aprilie 2015, în cadrul conferinţei BUILD de anul acesta, Windows 9 ar trebui înfăţişat în lumina reflectoarelor într-o versiune incipientă de tip alpha. Cu această ocazie avem confirmarea oficială că după 2012 şi 2013, Microsoft nu va lansa un nou OS în 2014. În schimb, la BUILD va detalia viziunea pe care o are pentru sistemul de operare programat în 2015.

Conferinţa de anul acest se va axa, ca în ultima perioadă, pe Windows Phone şi XBOX. Chiar şi în aceste condiţii însă, jurnaliştii prezenţi vor fi foarte curioşi să afle cum va arăta în viitor Microsoft şi al său sistem de operare. Având în vedere că în urmă cu 10 ani, Windows-ul genera cu multe peste 50% din veniturile companiei foarte mulţi vor să ştie ce urmează. Vom vedea oare o revenire cum se cuvine a butonul de Start clasic? Vom vedea o metodă inteligentă prin care aplicaţiile moderne vor rula alături de aplicaţiile clasice?

Microsoft Windows 9 Alpha beta Start Meniu

La această ora este greu de apreciat ceea urmează, rămâne să mai aşteptăm câteva luni, până la  BUILD, context în care o mare parte dintre întrebările noaste îşi vor găsi răspunsul. Eu sunt foarte curios spre ce se îndreaptă cea mai populară platformă din lume. Un oficial Microsoft a declarat că la această oră se lucrează în continuare la un set de funcţii ce vor fi incluse în nou SO.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele