Pionierul care a făcut înconjurul lumii cu avionul ca să ne arate că cerul nu aparține păsărilor

, 15 Iul, 11:31

Sunt oameni care stau pe Internet toată ziua și sunt oameni care chiar fac lucruri importante cu viețile lor. Cum ar fi să schimbe lumea.

Howard Robard Hughes este un personaj despre care trebuie să fi auzit, măcar datorită vieții sale controversate și activității în domenii variate. A fost aviator, inginer, industriaș, producător și regizor de film, filantrop american și unul dintre cei mai bogați oameni din lume. A devenit faimos la sfârșitul anilor 1920, ca producător de film independent, realizând filme cu buget ridicat și de cele mai multe ori controversate, precum Hell’s Angels sau The Outlaw.

Omul care a făcut înconjurul lumii în trei zile

Hughes a fost unul dintre cei mai influenți aviatori din istorie. El a doborât numeroase recorduri de viteză în aer (pentru care a câștigat numeroase premii), a construit avionul Hughes H-1 Racer și H-4 „Hercules” aircraft, a cumpărat și dezvoltat Trans World Airlines. O altă moștenire notabilă lăsată de Hughes este Institutul de medicină Howard Hughes.

American industrialist, aviator, and film producer Howard Hughes (1905 - 1976) at court during a legal case involving the screenwriter Paul Jarrico, who had been fired from RKO Studios (Hughes' company) following an investigation by the House Un-American Activities Committee, Los Angeles, California, 1952. (Photo by Hulton Archive/Getty Images)

După ce, pe 19 ianuarie 1937, folosind un H-1 Racer reproiectat, căruia i-a adăugat aripi extinse, Hughes a stabilit un record de viteză transcontinental, zburând non-stop din Los Angeles până în New York în 7 ore, 28 de minute și 25 de secunde (doborându-și propriul record de 9 ore și 27 de minute), nu s-a oprit aici.

Hughes

Probabil ai citit în copilărie faimoasa carte Ocolul Pământului în 80 de zile. Ei bine, ar trebui să știi că Hughes l-a transformat în realitate în anul 1938, doar că în trei zile. Ca să fim și mai preciși, în 91 de ore, cu un echipaj de patru oameni îmbarcat la bordul unui Lockheed Super Electra, dotat cu sistem de comunicații și navigație de ultimă oră. Hughes a vrut ca acest zbor să fie un triumf al tehnologiei, arătând că zborul în siguranță pe distanțe mari este posibil. În anul 1938, aeroportul William P. Hobby din Huston, Texas, a fost redenumit aeroportul „Howard Hughes”, dar s-a revenit la numele original, după ce populația nu a fost de acord ca aeroportul să fie numit după o persoană în viață.

Deși a fost o reușită, problemele întâmpinate de ambițiosul și excentricul Hughes nu au fost puține. „Hughes și companionii săi au văzut moarte cu ochii la decolare și i-au văzut umbra a doua oară deasupra Atlanticului, dar i-a urmărit și în Siberia. Giganticul monoplan cu motoare de 2.200 de cai putere la capacitate maximă, nu și-a atins viteza optimă pentru zbor și aproape a refuzat să se înalțe de pe pista Floyd Bennett. Deasupra Atlanticului, Hughes a văzut cum motoarele consumau combustibil mult mai repede decât anticipase, și chiar luase în calcul posibilitatea de a ateriza forțat. Totuși, proviziile i-au ajuns, iar Hughes și echipajul său au ajuns la Pairs, nu cu un surplus de aproape 1200 de litri, precum au pretins cei de la aerodromul Le Bourget, dar cu suficient petrol pentru ca motoarele să meargă în continuare”, nota Daily News pe 15 iulie 1938.

O presimțire l-a salvat pe Hughes în Siberia, când și-a amânat zborul deasupra munților Terkhoisankoi până în zori. Aceștia aveau o altitudine mult mai mare decât estimase inițial, iar șansele ca avionul său să fie acum o epavă prăbușită în munți ar fi fost foarte mari, după cum a recunoscut-o și el.

„N-am dormit prea mult, nici eu, nici băieții. Am avut câteva momente de ațipire, dar în total nu au numărat mai mult de câteva ore. Am mâncat, în mare parte, conserve”, a povestit Hughes pentru aceeași publicație. „Nu am suficiente cuvinte de laudă pentru băieții care au fost cu mine. Toți au făcut o treabă excelentă. Am avut doi dintre cei mai buni aviatori care au trăit vreodată. Thomas Thurlow, inventatorul indicatorului nostru și Harry Connor, un navigator care a învățat la Merchant Marine. Ed Lund, mecanicul, a supravegheat temperatura motoarelor și instrumentelor în timp ce eu mă odihneam. Dick Stoddart, inginerul radio, care a construit transmițătorul, a făcut de asemenea o treabă excelentă. Cel mai bun echipaj din lume”, a mai spus acesta.

Declinul unuia dintre cei mai influenți americani

Încă din anul 1930, Hughes avea simptomele unei boli mintale. Prieteni apropriați ai săi au declarat că era obsedat de mărimea arahidelor, una din gustările lui preferate, pe care le sorta folosind o furculiță specială. În timp ce regiza The Outlaw, Hughes a devenit obsedat de un defect minor al unei bluze pe care o purta Jane Russell. Hughes a fost atât de preocupat de această problemă, încât a scris un memorandum detaliat echipajului de filmare, pentru ca ei să rezolve problema.

Richard Fleischer, care a regizat filmul His kind of woman avându-l pe Hughes ca producător executiv, a scris în autobiografia sa cât de greu i-a fost să lucreze cu Hughes. Acesta spunea că Hughes era obsedat de detalii mărunte și era extrem de indecis. Fleischer chiar a zis că schimbările bruște de dispoziție ale lui Hughes l-au făcut să se întrebe dacă filmul va mai fi vreodată terminat. În anul 1947 a început unul dintre cele mai bizare episoade din viața lui Hughes. În decembrie, anul acela, Hughes a spus ajutoarelor sale că vrea să vizioneze niște filme într-un studio aproape de casa lui. Hughes nu a părăsit acea sală de cinema pentru mai bine de patru luni. Se hrănea în principal cu ciocolată și lapte, ușurându-se în sticle și containere goale. Era înconjurat de numeroase cutii de șervețele pe care le rearanja încontinuu, căutând simetria. Scria instrucțiuni clare ajutoarelor sale să nu se uite la el, să nu vorbească cu el și să răspundă doar când sunt întrebați.

Din cauza numeroaselor accidente aeronautice, Hughes a suferit dureri o mare parte a vieții sale. De aceea, a devenit dependent de morfină și alte medicamente împotriva durerii. Se presupune că și această dependență i-a cauzat tulburarea obsesiv-coercitivă. Cândva cel mai mediatizat om din America, Hughes a dispărut din imaginea publică, cu toate că tabloidele continuau să urmărească zvonurile cu privire la comportamentul său ciudat.

S-a declarat de multe ori că Hughes este bolnav, instabil psihic sau chiar mort. La un moment dat, Hughes își tăia părul și unghiile doar o dată pe an. Câțiva doctori erau ținuți în casa lui, deși aceștia îl vedeau foarte rar, iar Hughes nu le asculta sfaturile. Spre sfârșiul vieții, Hughes a început să își țină aproape foarte mulți călugări, considerându-i singurii în care poate avea încredere, chiar dacă Hughes nu era membru al bisericii lor.

Decesul lui Hughes a fost raportat pe data de 5 aprilie 1976, la ora 1:27 PM la bordul unui avion al lui Robert Graf, zburând de la reședința lui din Freeport, Grand Bahama la Huston. Activitățile sale și medicamentele l-au făcut foarte greu de recunoscut, având părul din cap și cel facial, precum și unghiile foarte lungi. Avea o înălțime de 193 cm și cântărea doar 41 kg. Cei de la FBI au trebuit să îi ia amprentele pentru a-l identifica.

Rezultatul autopsiei a fost că Hughes a murit din cauza unui blocaj renal. Condiția sa fizică era foarte slabă atunci când a murit. Razele X au arătat ace de seringă rupte în brațele lui, precum și malnutriție. Cu toate că rinichii lui erau bolnavi, celelalte organe interne erau perfect sănătoase.

Un film extraordinar, care îi portretizează pe Hughes în perioada sa de glorie cu DiCaprio în rol principal este Aviatorul, pe care nu ar trebui să îl ratezi, fie doar de dragul culturii cinematografice.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail