Cum ar putea fi controlat un computer prin intermediul Adobe Flash

, 08 Iul, 15:42

Hacking Team este o companie din Italia care oferă soluții de hacking. Ironia este că această companie de hacking a fost atacată cu succes de alți hackeri, iar repercusiunile nu au fost puține.

Compania s-a remarcat prin serviciile sale poate neortodoxe. În timp ce companii precum Kaspersky, Bitdefender sau Microsoft vor să stopeze virușii și amenințările informatice, cei de la Hacking Team au oferit soluții care să spargă sisteme de protecție și să fure date. Soluția DaVinci pe care au comercializat-o este lăudată ca fiind capabilă să spargă criptarea de mailuri, de fișiere și de conversații VoIP (cum ar fi Skype).

Aceștia au pierdut 400GB de documente, coduri și mailuri care au fost publicate pe torrente, putând fi descărcate de oricine. Cei de la The Verge menționează că au fost eliberate și vulnerabilități pe care Hacking Team le analiza pentru a găsi modalități de a intra în orice computer.

Două dintre cele mai serioase se referă la software-ul Adobe Flash și la sistemul de operare Windows. Hacking Team descrie vulnerabilitatea Flash drept „cea mai frumoasă din ultimii patru ani”, sugerând că ar fi utilizat-o o perioadă îndelungată. Aceasta permite atacatorilor să execute un cod în computerul-țintă, prin intermediul unui site web. Afectează Windows, OS X, Linux, și poate fi folosit împotriva browserelor precum Internet Explorer, Firefox, Chrome și Safari.

Cei de la Adobe sunt acum conștienți de vulnerabilitate și plănuiește să o rezolve în curând. Totuși, ținând cont de multitudinea problemelor pe care le-a ridicat de-a lungul anilor, poate nu ar fi o idee rea să eviți software-ul Adobe.

A doua vulnerabilitate avectează un driver pentru fonturi al Adobe pentru Windows. Atât versiunea 32-bit, cât și 64-bit, sunt afectate, de la Windows XP la Windows 8.1, potrivit cercetătorilor. Vulnerabilitatea în sine permite atacatorilor să utilizeze computerul precum un administrator. Combinat cu problema Adobe Flash, este o modalitate foarte puternică de a manevra un dispozitiv după bunul plac.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail