Totul e un remix – de unde s-a inspirat Apple în crearea iOS 8

, 03 Iun, 11:17

Apple a lansat aseară iOS 8 și OS X Yosemite, cele două noi sisteme de operare ale companiei. Disponbile din toamnă, ele s-au inspirat din produsele concurenței.

Tim Cook la Apple WWDC 2014

Apple a făcut din nou ceea ce știe să facă mai bine și ceea ce au făcut și alții – au copiat. Au luat produsele adversarilor, aplicațiile disponibile deja în AppStore și le-au integrat în sistemul de operare.

iCloud Drive

Stocarea în Cloud se face acum pe Google Drive, OneDrive, Box, Dropbox, Mega și alte servicii de stocare. iCloud era doar un serviciu de backup până acum, neavând o față. Începând din toamnă, utilizatorii Apple vor avea iCloud Drive, serviciu accesabil pe iPhone, iPad, Macbook și Windows.

iCloud Drive va funcționa ca un folder în cadrul calculatorului, unde vom putea transfera prin drag and drop fișiere. Capacitatea de stocare standard e de 5 GB, iar pentru un dolar pe lună, creștem capacitatea de stocare la 20 de GB.

iCloud Drive

Avantajul serviciul este prezența sa din standard, fără a fi nevoie să îl instalăm. Dezavantajul ține de spațiul de stocare limitat. Dropbox mărește spațiul de stocare în mod constant, Google oferă 25 de GB, iar alte servicii, cum ar fi Mega, oferă deja 50 de GB.

Apple lovește și în Google Docs, fișierele pornite pe un iPhone, putând fi continuate pe Mac și invers. Totul se face pentru fișiere stocate în iCloud Drive.

Photo Sharing

Dropbox a lansat de curând Carousel, o aplicație prin care organizăm fotografiile în Cloud în funcție de ordinea lor cronologică. Era o formă mai inteligentă a dosarelor de fotografii. Apple s-a inspirat și noua aplicație Photos e mai inteligentă. Orice fotografie făcută cu telefonul va fi transferată în iCloud Photos și e disponibilă pe orice dispozitiv.

Aplicația de fotografie de pe iPhone și iPad a primit și un modul de editare de fotografii mai interesant, cu diferite filtre și opțiuni mai inteligente.

iMessage

Apple vrea să facă un serviciu de mesagerie pentru utilizatorii săi care să concureze orice altă aplicație. Evident, Apple nu intră cu adevărat în lupta mesageriei, pentru că iMessage e limitat doar la utilizatorii ecosistemului iOS 8 și OS X. Dar acum, iMessage s-a inspirat din plin de la WhatsApp și Snapchat.

De la WhatsApp și nu numai, iMessage a preluat capacitatea de a trimite nu numai text și poze, ci și mesaje audio și video. Cu ajutorul unui buton din partea dreaptă, putem să trimitem o înregistrare. Ca să auzim mesajele, putem să ridicăm iPhone-ul la ureche.

Screen Shot 2014-06-03 at 11.03.37

De la Snapchat, Apple a împrumutat capacitatea de a limita distribuirea mesajelor pe timp limitat. Putem să trimitem mesajele doar pentru o oră și pentru o zi.

Jan Koum, șeful WhatsApp a scris pe Twitter în timpul conferinței WWDC 2014 că “e flatant să vedem că Apple împrumută atât de multe caracteristici WhatsApp în iMessage pentru iOS 8”.

Health

Aplicația este un panou de control pentru toate programele de fitness și de monitorizare a sănătății. Astfel, dacă aveam aplicații de acest fel înainte, acum toate informațiile pot fi integrate în Health.

Aplicațiile ca Runtastic sau Endomondo, pot trimite informațiile direct către Health. De asemenea, cântarele wireless, dispozitivele de măsurat glicemia, tensiometrele bluetooth și altele vor fi conectate.

Screen Shot 2014-06-03 at 11.04.00

Shazam

Siri e integrat acum cu Shazam și poate recunoaște melodiile pe care le auzim în jurul nostru. În loc să mai instalăm și să deschidem apoi Shazam, Siri e mereu acolo. Pentru acest lucru trebuie să aveți Siri activat și să îi spuneți “Ok, Siri” .

Tastaturi

Apple nu a copiat aici direct, dar s-a inspirat din Android. Pe sistemul de operare Google avem la dispoziție numeroase aplicații care înlocuiesc tastatura originală. Apple a deschis iOS 8 și se vor putea instala noi tastaturi.

Tastatura standard pe iOS 8 e mai inteligentă, oferă sugestii prin învățarea cuvintelor scrise de noi. Dar putem instala și Swipe sau orice altă aplicație. Sfatul nostru este să vă instalați aplicații terțe, totuși.

Screen Shot 2014-06-03 at 11.03.46

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Apple continuă să fie lideri în „inovați” copiate, și asta nu de azi… 🙂

Îmi place „impartialitatea” ta când vine vorba de copiat, pardon, furat. „Uindaus” îti spune ceva ? Asa ca lasa vraja, mai ia un valium.

Mie chiar imi place ce au facut, prin asa mod ei atrag cit mai multi utilizatori sa foloseasca aplicatiile proprii, si sa nu fie necesar sa recurga la aplicatii terte.

Subscriu Ady

Articolul e redundant si de fapt doar Publicitate mascata.
Pe cei ce nu folosesc produse Apple nu-i intereseaza, iar cei ce folosesc Apple sunt habarnisti ce nu pot face nici macar o combinatie de trei taste cu o singura mana, asa ca ce sa stie ei despre detaliile tehnice. Daca stiau, foloseau scule serioase, nu jucarii cu sclipici la suprapret.
Restul e CanCan.

Sa mori tu :)))))

Vulpea zice ca-s strugurii acrii cand nu ajunge la ei. :)))))

Domnule autor, ati lucrat vreodata pe produse proiectate de cei de la apple??? Ce zici ca 98% din Fortune 500 folosesc produse cu marul muscat, acest lucru iti zice ceva??? Ai auzit de WiFi Calling – care nu a fost prezentat aseara, dar o sa fie disponibil in iOS 8 – pe scurt iti spun eu, o sa poti suna prin WiFi, fara semnal la retelele mobile, ce sa mai zic de roming, si lista ar putea continua … Dar oricum am pierdut deja mult prea mult timp cu tine !

Some Buddy

WiFi calling? Adica ceea ce face Skype de ani de zile? Sau Viber? Sau Hangout? Daaa, într-adevar multa inovatie domnule!

Dar s-ar putea ca tu sa nu stii de toate astea, pentru ca se pare ca tu esti un fanatic din cei multi, so called Apple sheep/fanboys.

Daca chiar vrei sa stii ce face Apple si cum îsi prezinta cele mai banale chestii drept nu stiu ce realizari si inovatii cutremuratoare, îti recomand sa analizezi imaginea de mai jos:

http://scoopertino.com/wp-content/uploads/2011/01/apple_water_page.jpg

Prietene, te las pe tine sa incarci contul tau de skype cu credit ca sa poti suna, si sa vb cu prietenii tai pe viber. Eu o sa prefer sa vb de pe un iPhone cu toti. Si nu ma indoiesc de calitatea sunetului in comunicare … (vezi exemplu perfect FaceTime).

Some Buddy

Dincolo de ceea ce am comentat în cealalalt articol (unde marele spanac de prezentare facuta de Apple era ridicata în slavi, o sa mai adaug aici pentru autor precizarea ca formularea „numeroase aplicații care înlocuiește tastatura originală” este gresita.

Verbul „a înlocui” trebuie acordat în gen si numar cu subiectul „aplicatii”, care fiind numeroase, înseamna ca sunt mai multe, deci corect ar fi fost „numeroase aplicații care înlocuiesc tastatura originală”.

Este important sa ne exprimam corect în limba româna, pentru ca altfel, oricâ de savant si de interesant ar fi articolul, arata ca un zambet frumos cu dinti cariati.

Vlad Andriescu

Îmi asum greșeala, a fost făcută din grabă și pentru că formulasem diferit propoziția inițial. Îți mulțumesc pentru corectură.

Ridicarea în slăvi e o expresie prea mare – am încercat să extrag gândirea Apple așa cum am văzut-o eu. Bună pentru unii, rea pentru alții, fără interes pentru cei mai mulți. Dar de asta suntem aici, să dezbatem, așadar, eu te invit să ne mai critici și, când va fi momentul, să ne și lauzi. Îți mulțumesc.

„Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult”.
Ion Luca Caragiale

Vlad draga, Apple are iCloud de 3 ani; inca de atunci se puteau stoca in iCloud documente (word, excel, power point, pdf). Pe linga asta tot in iCloud, tot de acum 3 ani se face backup-ul device-urilor iPhone, iPad. Cind s-a lansat, la fel si acum spatiul pus la dispozitie era de 5G. Google Drive ofera gratuit 15G; de ce trebuie sa spui ca ofera 25 (poate s-a schimbat si nu stiu eu). Tot de atunci in urma cu 3 ani s-a lansat si serviciul de stocare a pozelor tot in iCloud (Photo Stream); se pot stoca pina la 1000 de poze, fara sa-ti afecteze cei 5G de iCloud si care se propaga automat pe toate device-urile Apple (Mac, iPhone, iPad, iPod). Cu aceste servicii eu ma joc de acum 3 ani; cum poti spune ca s-au inspirat de la Dropbox – Carousel. Si ca sa vezi cine de unde s-a inspirat Apple a lansat in 2000 iTools; un pachet de servicii de cloud (email, webpage, iCards, iReview si iDisk – prima versiune de online data storage). In 2002 s-a rebrand-uit in .Mac care a introdus si solutia de backup online. In 2007 puteai detine 10G in cloud impartiti pentru email si iDisk – servicii contra cost. In 2008 s-a inlocuit cu MobileMe – serviciu care a dat gherle si nu a fost prea bine apreciat, iar in 2011 s-a lansat serviciul iCloud de care ziceam la inceput. Serviciile de stocare online au aparut de mult; nu stiu care firma a fost prima. Cert e ca ele nu erau gratuite; doar mai recent au fost introduse gratuit. Poate au fost si alte firme pe care nu le stim, poate chiar inainte la Apple. Noutatea cred ca e faptul ca va exista un folder iCloud Drive, sa muti in el cu drag and drop. Asta clar s-au inspirat de la Google (sau poate altii inainte). Ca si gazetar ar trebui sa informezi corect cititorii. Eu personal chiar ma bucur ca firmele se mai „inspira” (pina la furt e cale lunga); Apple a cumparat o gramada de firme la care a vazut potential de dezvoltare. Competitia ar trebui sa se duca intre firme (Apple, Google, Samsung etc) si nu intre noi utilizatorii finali; noi trebuie sa profitam de competitia dintre firme si sa alegem ce ne place mai mult. Unde era Samsung acum 10-20 de ani? Era doar o firma low cost; nici nu ridica capul spre firme ca Panasonic, Sony, Hitachi, Akai, Pioneer, Denon, Philips firme care au adus cu adevarat inovatie in domeniu. Toate bune!

Vlad Andriescu

iCloud Drive. Sunt utilizator de Mac și fost utilizator de iPhone. Așadar, e diferența dintre iCloud în formula actuală și iCloud Drive.

Citez:
„Sfatul nostru este să vă instalați aplicații terțe, pentru că tastatura standard are suport doar pentru 14 limbi, așa că pentru români va rămâne la nivelul anului trecut.”

Are suport pentru 24 de limbi, inclusiv pentru română
Îţi vine să crezi?
http://www.iphonehacks.com/2014/06/new-dictation-languages-mac-yosemite-ios-8.html

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail