Netopia mobilPay implementează plata prin Bitcoin și oferă un ecosistem complet

, 04 Dec, 17:23

Netopia mobilPay a anunțat că integrează în platforma sa tranzacțiile cu Bitcoin, cea mai utilizată monedă digitală. Astfel, peste 6.000 de comercianți parteneri mobilPay vor avea acces instant la procesarea Bitcoin, fără costuri suplimentare de dezvoltare.

bitcoin

 

Netopia mobilPay va procesa Bitcoin în urma unui parteneriat încheiat cu BTCXChange.ro, platforma locală de tranzacționare a monedei virtuale. Aceasta numără, în prezent, peste 3.000 de utilizatori și a tranzacționat anul plăți în Bitcoin în valoare de 2,5 milioane dolari.

Odată cu parteneriatul cu BTCXChange.ro, Netopia mobilPay reușește să devină primul procesator complet de plăți din România, care include și criptomonede. Cristian Cora, director de operațiuni al BTCXChange.ro, spune că acesta e unul dintre momentele care rămân în istoria dezvoltării criptomonedelor. „Marcăm debutul formării unui ecosistem descentralizat și, totodată, concretizarea eforturilor comunității depuse pentru extinderea sa“, a declarat Cora.

„Odată cu integrarea Bitcoin, facem încă un pas în viitor, iar mobilPay devine singura platformă regională care integrează toate metodele posibile de plată: card, mobil, SMS, cash, transfer bancar, apel telefonic și închidem, momentan, cercul cu Bitcoin. Potențialul Bitcoin, dar mai ales al tehnologiilor care stau la baza lui, este fenomenal“, a spus Antonio Eram, director executiv și fondator Netopia mobilPay.

În România există și un bancomat de Bitcoin. „În sediul Bitcoin România, de pe o stradă mică de lângă centrul comercial Unirea, românul George Rotariu a înghesuit un bancomat pentru moneda digitală Bitcoin. Prima tranzacție a fost făcută în mai, un român a schimbat 100 de lei în bani digitali, iar cea mai mare sumă tranzacționată a fost de peste 10.000 de lei“ – mai multe detalii sunt în articolul de pe Playtech.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail