Toate detaliile despre anuntul PlayStation 4

, 21 Feb, 14:08

Noua generatie de console a fost dezvaluita. Desi multi ar putea spune ca avem deja o consola de generatie noua pe piata (Wii U), Sony sunt primii care imping limitele de performanta cu mult peste capabilitatile Xbox 360, PlayStation 3 si chiar noua creatie Nintendo. Este vorba despre PlayStation 4, o consola noua creata de la inceput pentru viitor, care vine cu o serie impresionanta de functii online, alaturi de un hardware pe masura. Este insa acest pas de ajuns pentru a castiga lupta pentru primul loc?

PlayStation 4

Un nou PlayStation a fost anuntat azi-noapte, in cadrul unei conferinte dedicate, tinuta de Sony la New York. Totul a inceput cu un montaj realizat din material cu jocuri ale generatiilor precedente de console, alaturi de reclame pentru brandul PlayStation. Andrew House, presedintele si CEO-ul Sony Computer Entertainment, a urcat pe scena si a vorbit despre directia in care gamingul se indreapta si ce asteapta gamerii de la viitor. Scurtul sau discurs s-a terminat cu dezvaluirea numelui oficial al noii console: PlayStation 4.

Hardware

De aici a intrat pe scena noul designer arhitectural din spatele consolei: Mark Cerny. Acesta este un dezvoltator de jocuri care activeaza in industrie de peste trei zeci de ani. Printre licente la care a lucrat se gasesc Sonic The Hedgehog, Crash Bandicoot, Spyro the Dragon, Jak & Daxter, Ratchet & Clank,  Resistance, Uncharted, God of War si Killzone. Majoritatea numelor sunt exclusivitati PlayStation, asa ca nu este greu de inteles de ce a fost ales pentru a crea o noua consola pentru Sony.  Acesta a dezvaluit pentru prima data hardware-ul din noul PlayStation 4, care este in mare parte o confirmare a zvonurilor pe care le-am auzit deja.

Procesorul este realizat pe arhitectura x86, Sony confirmand astfel ca urmatorul PlayStation este foarte asemanator la baza cu un PC obisnuit. Procesorul grafic este de asemenea bazat pe ceea ce gasim in PC-urile din zilele noastre, iar memoria RAM “cantareste” 8 GB. A fost confirmata includerea unei unitati de stocare in toate modelele de PlayStation 4, insa nu stim exact cat spatiu vom avea la dispozitie. In cazul in care detaliile acestea criptice nu va satisfac curiozitatea, iata lista completa de specificatii tehnice:

Main Processor

  • Single-chip custom processor
  • CPU : x86-64 AMD „Jaguar”, 8 cores
  • GPU : 1.84 TFLOPS, AMD next-generation Radeon based graphics engine

 

Memory

  • GDDR5 8GB

 

Hard Disk Drive

  • Built-in

 

Optical Drive

  • (read only)
  • BD 6xCAV
  • DVD 8xCAV
  • I/O
  • Super-Speed USB (USB 3.0), AUX

 

Communication

  • Ethernet (10BASE-T, 100BASE-TX, 1000BASE-T)
  • IEEE 802.11 b/g/n
  • Bluetooth 2.1 (EDR)

 

AV output

  • HDMI
  • Analog-AV out
  • Digital Output (optical)

*Specifications are subject to change without notice.

Evident, hardware-ul este inutil daca nu putem interactiona cu el intr-un fel sau altul, iar Sony a decis ca a venit momentul pentru un  nou gamepad: Dualshock 4. Acesta este asemanator cu ceea ce am vazut publicat pe internet zilele trecute. Butoanele si-au pastrat in mare parte pozitiile si functionalitatea, insa doua dintre ele sunt complet diferite. In locul Start si Select avem acum Share si Options. Despre share vom vorbi mai tarziu, insa Options imbina functionalitatea din Start si Select. De asemenea, butonul PlayStation s-a miscat putin mai jos, iar un touchpad se gaseste in centrul consolei. Mai mult, partea din spate este luminata si ofera functionalitate asemanatoare cu PlayStation Move. Alaturi de noua bara de lumina se gaseste un conector micro-USB, iar in partea de jos un port de extensie si un jack audio. Sub touchpad a fost amplasat si un difuzor mono, asemeni Wii Remote.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Dualshock 4/”/]

Fiecare consola pare sa vina cu un PlayStation 4 Eye la pachet. Acesta este un senzor care dispune de doua camere HD. Eye poate urmari miscarile gamepad-ului sau controller-ului Move si include patru microfoane. Senzorul a fi raspunsul celor de la Sony la tehnologia Kinect, insa nu am primit detalii despre modul in care va functiona, in afara de faptul ca ofera in continuare suport pentru Move . Iata si specificatiile gamepad-ului si ale camerei:

Wireless Controller for PlayStation4 (DUALSHOCK4)

External Dimensions

  • Approx. 162mm x 52mm x 98mm (width x height x depth) (tentative, excludes largest projection)

 

Weight

  • Approx. 210g (tentative)

 

Keys / Switches

  • PS button, SHARE button, OPTIONS button
  • Directional buttons (Up/Down/Left/Right)
  • Action buttons (Triangle, Circle, Cross, Square)
  • R1/L1/R2/L2 button, Left stick / L3 button, Right stick / R3 button, Pad Button
  • Touch Pad 2 Point Touch Pad, Click Mechanism, Capacitive Type
  • Motion Sensor Six-axis motion sensing system (three-axis gyroscope, threeaxis accelerometer)

 

Other Features

  • Light Bar, Vibration, Built-in Mono Speaker
  • Ports: USB (Micro B), Extention Port, Stereo Headset Jack
  • Wireless Communication Bluetooth Ver2.1+EDR
  • Battery Type Built-in Lithium-ion Rechargeable Battery Voltage DC3.7V (tentative) Capacity 1000mAh (tentative)

 

PlayStation 4 Eye

  • External Dimension Approx. 186mm x 27mm x 27mm (width x height x depth)

(tentative)

  • Weight Approx. 183g (tentative)
  • Video Pixel (Maximum) 1280 x 800 pixel x 2
  • Video Frame Rate 1280×800 pixel @ 60fps
  • 640×400 pixel @ 120fps
  • 320×192 pixel @ 240fps
  • Video Format RAW, YUV (uncompressed)
  • Lens Dual Lenses, F value/F2.0 fixed focus
  • Capture Range 30cm~∞
  • Field-of-View 85
  • Microphone 4 Channel Microphone Array
  • Connection Type PS4 dedicated connector (AUX connector)
  • Cable Length Approx. 2m (tentative) *Specifications are subject to change without notice.-

Software

Dupa minute intregi de discutii pe baza specificatiilor tehnice si noilor posibilitati pe care PlayStation 4 le aduce pentru jocurile din viitor, a venit vremea sa vedem si ceva concret. Mai intai a venit o demonstratie tehnologica cu Unreal Engine 4, care a prezentat o noua versiune a demo-ului “Elemental” pe care l-am vazut in urma cu mai multe luni. Se pare ca aceasta demonstratie ruleaza in timp real pe PlayStation 4, fara prea mult effort. De asemenea, o demonstratie de fizica simulata realizata cu ajutorul tehnologiei Havok a fost prezentata, toate calculele fiind facute de procesorul grafic.

Cerny a anuntat ca lucreaza la un nou joc dedicat noii console. Este vorba despre Knack, un joc a carui grafica nu mai pare sa fie deloc diferita fata de cea a filmelor Pixar. In afara de faptul ca jocul probabil ruleaza in rezolutie Full HD si ca personajul principal este realizat din multe obiecte afectate de fizica, Knack nu a impresionat cu nimic. Avand in vedere insa ca Mark Cerny a contribuit la realizarea unora dintre cele mai celebre personaje din gaming, este posibil ca personajul principal din Knack sa devina o noua mascota PlayStation.

Dupa trailerul de mai sus a mai venit un discurs despre tehnologia din spatele consolei, fiind dezvaluita o functie complet noua pentru consolele „de casa”. PlayStation 4 poate intra in stand-by si poate salva progresul jocului in RAM. Cand pornesti consola, jocul isi reia activitatea din acelasi punct in care ai ramas in ultima sesiune in doar xateva secunde. Aceasta tehnologie pare a fi imprumutata din PlayStation Vita si PSP, ambele console oferind aceasta functionalitate in trecut.

O alta functie noua este posibilitatea de a porni un joc in timp ce acesta se descarca in fundal. Este descarcata mai intai o portiune de inceput a jocului, iar in timp ce pornesti si incerci pentru prima data titlul respectiv, restul fisierelor sunt incarcate pe hard disk-ul consolei. De asemenea, PlayStation 4 include un cip pentru decodare video interna, oferind posibilitatea de a inregistra material video si de a capta imagini din jocuri folosind butonul Share. Acestea pot fi partajate pe internet, insa tehnologia Share poate fi folosita si in alte moduri mai interesante. Poti urmari sesiunea de joc a unui prieten, sau poti sa intri in jocul lui in mod Remote si sa il ajuti sa treaca de o parte mai dificila a unui joc.

Reteaua PSN pare sa primeasca un update semnificativ, devenind practic o retea sociala. Aceasta va putea fi accesata de pe orice dispozitiv, si va oferi posibilitatea de a folosi functia de Share pentru a urmari materiale video si pentru a interactiona cu prietenii. Aplicatia pentru iOS si Android se va numi pur si simplu PlayStation si va oferi o experienta “second screen” asemanatoare cu SmartGlass de la Microsoft. Accesul la PlayStation Store va fi de asemenea facilitat de aceasta aplicatie, jucatorii putand face achizitii pentru PlayStation 4 de oriunde.

Cerny a intrat si intr-o scurta prezentare a ideii din spatele serviciilor online ale noii console. Acesta doreste ca in viitor serviciile online sa prevada ce iti doresti sa cumperi si sa descarce in background jocul sau continutul respectiv, fara ca tu sa stii. Mi s-a parut putin ciudat si invaziv initial, insa cu siguranta va exista posibilitatea de dezactivare a acestei capabilitati.

Pe scena a urcat apoi Dave Perry, fondatorul Gaikai, serviciu care a fost cumparat de Sony in vara anului trecut. Acesta a dezvaluit planurile pentru tehnologia de streaming, promitand cea mai rapida retea pentru jocuri din lume. Functionalitatea Gaikai din serviciile de pe PlayStation 4 va fi integrata direct in magazinul digital. In momentul in care vrei sa testezi un joc, sa poti face asta instant, fara download-uri sau o plata initiala. Conceptul de demo-uri pare a fi complet schimbat pentru generatia urmatoare, gratie tehnologiei de streaming.

Sony a semnat parteneriate cu Facebook si Ustream, care vor oferi posibilitatea de a urca clipurile inregistrate de pe PlayStation 4 direct pe aceste servicii. Interesant este modul “director”, care ofera jucatorilor posibilitatea de a manipula experienta de joc a unui prieten cand este in modul spectator. Acesta poate oferi mai multa munitie jucatorului, sau poate sa ii puna bete in roate. Acest concept ar trebuit sa fie mai intai demonstrat, insa este cel putin interesant.

Evident, functia Remote Play se intoarce, insa de data aceasta chiar pare sa fie importanta. PSP si PS Vita au oferit functia aceasta pentru PlayStation 3, insa dezvoltatorii de jocuri nu au folosit-o la adevarata sa valoare. A fost prezentat Knack ruland pe un PlayStation Vita in Remote Play in timp real (cu un framerate groaznic din cauza conexiunii WiFi), iar Perry a dezvaluit ca toti producatorii vor avea acces la unelte pentru a oferi posiblitatea de Remote Play si Second Screen prin intermediul consolei portabile sau dispozitivelor mobile. Aparent planul este ca toate jocurile de PS4 sa ruleze Remote si pe Vita.

Era de asteptat ca odata cu schimbarea arhitecturii noii console, titlurile din generatiile precedente nu vor mai putea rula nativ, insa compania exploreaza posibilitatile pe care Gaikai le ofera pentru a le aduce si pe PlayStation 4. De fapt, acestea ar putea veni pe mai multe dispozitive (inclusiv PC-uri), gratie tehnologiei de streaming, insa nu au fost facute promisiuni. Cert este ca reteaua este in curs de dezvoltare si ca functionalitatea acesteia va evolua pe parcurs. Iata si parerile unora dintre cei mai importanti dezvoltatori de jocuri din industrie despre PlayStation 4:

Jocuri

Prima jumatate a conferintei a fost dedicata in mare parte tehnologiei si posibilitatilor pe care PlayStation 4 le aduce, insa restul timpului a fost alocat jocurilor si dezvoltatorilor. Cel de-al doilea joc al conferintei ai fost Killzone: Shadow Fall, un titlu care va fi disponibil la lansarea consolei. Jocul este plasat la 30 de ani dupa evenimentele din Killzone 3, iar acesta pare sa fie complet diferit fata de ce am vazut pana in prezent in aceasta serie. Cum era de asteptat, clipul de gameplay a impresionat. La sfarsit a fost demonstrata si functia de inregistrare video, materialul fiind urcat in “cloud”. Daca jocul arata intr-adevar atat de bine precum acest demo, generatia urmatoare de jocuri va avea un start exploziv.

Urmatorul joc prezentat a fost Driveclub, noul proiect al celor de la Evolution Studios. Creatorii Motorstorm lucreaza la un simulator auto bazat in mare parte pe experienta online. Jucatorii pot realiza echipe, pot concura online si pot realiza provocari pentru prieteni de oriunde prin intermediul unui smartphone. Din punct de vedere grafic, probabil acestea sunt cele mai realiste vehicule realizate vreodata intr-un joc video, insa vom vedea daca aceasta calitate se va pastra si in produsul final. Driveclub va oferi o perspectiva la persoana intai, fara posibilitatea de a schimba camera.

Cel de-al patrulea joc exclusiv a venit din partea veteranilor de la Sucker Punch. Generatia trecuta, studioul a lucrat la seria inFAMOUS, iar primul sau titlu pentru PlayStation 4 va fi o noua perspectiva asupra acestei licente. inFAMOUS: Second Son ne prezinta un nou personaj (Delsin Rowe), care la fel ca si Cole McGrath, a dobandit puteri supranaturale fara voie. Acesta se poate transforma in fum si dispune de abilitati de incinerare, insa cu siguranta puterile sale vor evolua pe parcurs. Au trecut sapte ani de la evenimentele din inFAMOUS 2, iar „mutantii” sunt vanati de catre autoritati. Rowe va explora orasul Seattle (pentru prima data vom vedea un oras real in aceasta serie), care a fost recreat in mare detaliu, gratie puterii de procesare a noii console. Trailerul de mai jos a fost realizat in noul engine al studioului.

Un anunt neasteptat a fost faptul ca The Witness, jocul independent al lui Jonathan Blow va veni mai intai pe PlayStation 4. Avem de a face cu primul trailer oficial al jocului de aventura anuntat in urma cu mai multi ani, insa acest anunt a fost mai mult o lovitura la adresa Microsoft. Jocul precedent al lui Blow, Braid, a fost disponibil initial exclusiv pe Xbox Live Arcade. Este clar ca tehnologia din noua consola nu este necesara pentru a rula The Witness, insa este important pentru dezvoltatorii independenti sa stie ca pot sa isi publice creatiile pe PlayStation 4 fara ajutorul unei companii mai mari.

Chiar daca nu a facut niciun anunt in cadrul acestei conferinte, David Cage de la Quantic Dream a fost prezent pentru a demonstra tehnologia pe care studioul a dezvoltat-o pentru PlayStation 4. Probabil pentru a nu devia atentia de la Beyond: Two Souls pentru PlayStation 3, acesta a vorbit doar despre posibilitatea de a exprima emotii doar prin mimica fetei si a aratat un cap uman care a fost creat cu uneltele puse la dispozitie de Sony in motorul grafic dezvoltat de echipa sa. Rezultatul este mai jos, iar un anunt pentru un nou proiect ar putea veni vara aceasta la E3 sau Gamescom.

Urmatoarea demonstratie tehnologica a venit din partea Media Molecule, creatorii seriei Little Big Planet. Noul lor proiect (care momentan nu are un nume) ofera jucatorilor posiblitatea de a sculpta modele 3D folosind controller-ul PlayStation Move. Avand in vedere ca tehnologia din PlayStation 4 nu mai este limitata atat de mult de complexitatea obiectelor, intregi lumi pot fi create in noul joc. Demonstratia a culminat cu o secventa muzicala controlata de patru jucatori cu ajutorul Move.

Dupa ce studiourile Sony si apropiatii companiei si-au prezentat fie jocurile, fie demonstratiile tehnologice, a venit momentul sa vedem si ceea ce au pregatit companiile third party, care vor oferi jocuri atat pentru PlayStation 4, cat si pentru alte platforme. Compania japoneza Capcom a fost reprezentata de Yoshinori Ono, creatorul tuturor fighterelor companiei de la Street Fighter IV pana in prezent, care a dezvaluit un nou motor grafic. Acesta poarta numele de cod Panta Rhei, iar primul proiect dezvoltat cu aceasta tehnologie este noul joc Deep Down. Este vorba despre un RPG medieval, in stilul seriei The Elder Scrolls, care arata absolut incredibil. Daca anumite demonstratii de mai sus nu par a rula in timp real, acesta pare sa fie un target render si nu o demonstratie live.

Tot din Japonia a venit si studioul Square Enix, care a prezentat pe scena din nou demo-ul Agni’s Philosophy pentru motorul grafic Luminous. Acesta a fost facut public inca de anul trecut, insa de data aceasta compania a dezvaluit ca ruleaza pe hardware Sony in timp real. Este irelevant faptul ca ruleaza pe PlayStation 4, atat timp cat nu ofera ceva cu adevarat nou. Square Enix a dezvaluit insa ca la E3 va fi anuntat un nou titlu Final Fantasy, care probabil ca va fi exclusiv pe PlayStation 4, sau macar va oferi ceva in plus fanilor consolei avand in vedere momentul acestei vesti.

Atentia a fost captata apoi de Yves Guillemot, fondatorul Ubisoft, care a adus pe scena o demonstratie live a lui Watch Dogs. Jocul a fost confirmat pentru PlayStation 4, insa acesta va veni de asemenea pe PC, PlayStation 3, Xbox 360 si Wii U. Demonstratia nu a rulat pe hardware PlayStation 4, ci pe un PC cu specificatii asemanatoare. Este clar ca viziunea din spatele Watch Dogs este strans legata de realizarea unui Assassin’s Creed contemporan, insa aspectul social care poate lasa alti jucatori sa intre in lumea personajului tau este foarte interesant. Ca si demonstratia de anul trecut, gameplay-ul din Watch Dogs de aseara a reusit sa uimeasca pe toata lumea. Jocul va fi un titlu de lansare pentru PlayStation 4 si va veni in aceasta toamna.

In final, scena a fost acaparata de Activision, care a avut doua anunturi foarte importante. In primul rand, Chris Metzen de la Blizzard a iesit pe scena si a dezvaluit ca Diablo III vine in mod oficial pe console. Jocul va fi disponibil atat pentru PlayStation 3, cat si pentru PlayStation 4 si va fi jucabil pentru prima data in acest format la PAX East la sfarsitul lunii martie. Jocul va oferi gameplay cooperativ in patru jucatori si va avea o interfata adaptata pentru console. O noua abilitate de dodge a fost adaugata tuturor personajelor pentru a suplini controlul limitat oferit de gamepad. Din pacate, nu am primit niciun fel de gameplay din versiunea de console.

Al doilea anunt nu a fost deloc o surpriza, insa a fost inca o lovitura directa la adresa Microsoft. Bungie a intrat pe scena pentru a anunta in mod oficial ca Destiny vine si pe PlayStation 4, pe langa PS3 si Xbox 360. Cea mai amuzanta parte a fost filmarea din interiorul studioului Bungie, unde se vedeau clar titlurile jocurilor Halo dezvoltate de acesta si chiar o statueta cu Master Chief, mascota platformei Xbox. Putem vedea si cateva noi secvente de gameplay din Destiny mai jos.

Concluzii

Ei bine, cam aceasta a fost conferinta Sony de azi-noapte. Am primit probabil mai multe informatii decat ne asteptam din partea celor de la Sony, incepand de la hardware-ul din interiorul consolei si ajungand pana la jocuri pe care nu credeam ca le vom vedea vreodata pe o astfel de platforma. Au ramas insa cateva intrebari, ale caror raspunsuri le vom primi probabil la conferinta Sony de la E3: “cum arata noua consola?”, “cat va costa?” si mai important, “cand se va lansa?”.

La ultima intrebare avem un semi-raspuns: sezonul sarbatorilor 2013, care poate fi oricare data incepand din luna octombrie si pana in decembrie. Sony a reusit sa fure avantul catre noua generatie, insa urmatoarele miscari ale sale vor decide daca vor reusi sa ne tina interesati pana la sfarsitul anului. Intre timp, mingea este in terenul celor de la Microsoft, ale caror planuri au fost cu siguranta date peste cap de catre Sony.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail