01 mart. 2023 | 18:54

Datoriile de la bănci, șterse cu buretele: cum scapi de rata la bancă, fără stres și alte cheltuieli

ACTUALITATE
Datoriile de la bănci, șterse cu buretele: cum scapi de rata la bancă, fără stres și alte cheltuieli

Ce veste ar putea fi mai bună decât aceea că banca de la care te-ai împrumutat este de acord cu anumiți termeni pe care îi soliciți, astfel încât să scapi de povara datoriei? Ei bine, mulți români se bucură în ultima perioadă de negocieri reușite cu băncile, iar în unele cazuri instituțiile au fost de acord chiar și ștergerea unor sume uriașe datorate de debitori.

Acest lucru este posibil datorită serviciilor oferite de Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Conform reprezentanților CSALB, consumatorii pot apela gratuit și pot fi sprijiniți în a negocia cu banca, iar într-o scurtă perioadă de timp vor avea o soluție.

Faci o cerere și scapi de datoria la bancă. Atât de simplu a ajuns să fie, dar nu toți știu

Ca referință, ai șanse ca în nici măcar o lună de zile să scapi de cea mai mare problemă din viața ta – datoria insuportabilă pe care o ai de plătit băncii. Negocierile dintre consumatori și bănci s-au rezolvat în doar 25 de zile în anul 2022, fiind cea mai bună medie de la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

CSALB transmite că o bancă a acceptat să șteargă 446.000 de lei din soldul creditului unui consumator, cu condiția ca cei doi codebitori să achite suma de 800.000 de lei și să încheie, astfel, un credit contractat în anul 2007. Acest lucru arată că băncile sunt deschise la negocieri cu toate categoriile de consumatori, deoarece inclusiv cei care au o situație financiară bună pot avea dificultăți în a-și achita datoriile.

„Este un caz unic nu doar prin sumele implicate, ci și prin efortul făcut de ambele părți să ajungă la un compromis.

Consumatorul a solicitat concilierea deoarece făcuse mai multe restructurări ale acestui împrumut și nu reușise să respecte termenele de rambursare. Practic, nu mai putea plăti ratele mari la care se angajase.

Scenariul pe care l-a propus consumatorul era ca banca să reducă soldul de la 1,2 milioane de lei la 960 de mii de lei, iar datoria rămasă să fie achitată în următorii zece ani. Scenariul inițial cu care venise banca în conciliere era să prelungească doar cu câteva luni termenul de plată și să nu acorde niciun discount, ținând cont că pentru acest împrumut începuseră deja procedurile de executare. De aici au început negocierile care au durat 165 de zile și în care am purtat peste 10 runde de negocieri.

Particularitatea cazului nu este doar reducerea oferită de bancă, ci și efortul și resursele angajate de consumator. Pot spune că în negociere am ajuns la mijloc: am obținut un termen scurt de plată pentru cei 800 de mii de lei, așa cum își dorea banca și o reducere consistentă a soldului, de peste 400 de mii de lei, așa cum își dorea consumatorul. Din fericire, consumatorul a reușit să obțină un alt împrumut, de la o altă bancă, și a achitat suma de 800 de mii de lei integral, așa cum solicitase banca. A fost unul dintre puținele cazuri în care ambele părți au făcut compromisuri serioase și au implicat eforturi financiare mari”, a explicat Alina Radu, conciliator CSALB și avocat.