Se dau 500 de euro pentru educația copiilor din România, în teorie: programul care ar fi putut să facă diferența
România este un exemplu negativ de anvergură când vine vorba de educația copiilor, abandon școlar și egalitate de șanse. În teorie, există mai multe programe care ar fi putut să remedieze parțial acele probleme, unele dintre ele sunt și legiferate. Din păcate, asta nu înseamnă că se și transpun în realitate.
În Legea Educației, documentul de căpătâi pentru educația din România, cei născuți după 9 februarie 2011 trebuie să primească de la stat o sumă de bani de 500 de euro. Aceștia sunt descriși ca bani pentru educație și ar fi trebuit să fie acordați începând cu 2013. Din păcate, a tot fost amânată aplicarea respectivei prevederi și, din păcate, nici în 2023 nu vor fi virați acei bani, conform unei ordonanțe aflate în dezbatere publică ce a fost sesizată de avocatnet.ro.
Mulți bani în educația din România, în teorie
În urmă cu mai mulți ani, autoritățile române s-au angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația a fost prevăzută în respectivul act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație. Inițial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză. Ultima amânare a fost pentru anul curent, prin OUG 130/2021.
Una peste alta, de 10 ani nu se găsesc bani pentru această inițiativă care ar face diferența pentru viitorul multor copii din România. Oficialii nici măcar nu se ascund când afirmă că discutăm de un impact financiar major pe care bugetul de stat nu și-l poate asuma.
“Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (…) Sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuţi după data intrării în vigoare a prezentei legi”, stabilește Legea educației într-un punct legislativ care nu s-a materializat niciodată.
Punctual, legea care nu și-a văzut niciodată resimțite efectele s-ar reflecta în viramentul a 500 de euro, în baza certificatului de naștere, într-un cont de depozit la Trezoreria Statului intitulat ”cont pentru educație permanentă” deschis pe numele copilului. Contul ar trebui deschis de către orice părinte, împuternicitul acestora sau un reprezentant legal. Aceștia din urmă pot să și vireze bani în respectivele conturi, iar pentru sumele cu pricina se va plăti o dobândă anuală. Singura persoană care poate să extragă banii din cont este titularul contului, copilul, începând cu vârsta de 15 ani și cu acordul expres al părinților.
„Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate”, se menționează în legea a cărei aplicare este amânată și în 2023.