Astăzi te învățăm cum să prepari cele mai gustoase gogoși cu iaurt. Sunt delicioase, se fac foarte ușor, iar copiii le adoră, așa că trebuie să pui bine rețeta, deoarece o vei face de multe ori.
Gogoșile cu iaurt sunt delicioase, însă nu sunt multe gospodinele care se încumetă să le facă. Rețeta pare a fi una dificilă și multe preferă să meargă pe siguranța rețetei simple de gogoși. Ei bine, vă spunem că gogoșile cu iaurt sunt foarte ușor de făcut, după cum veți vedea în rândurile de mai jos.
Primul pas este să batem ouăle cu zahărul până se omogenizează. Adaugă iaurtul și esența de vanilie, amestecând bine pentru a obține o compoziție omogenă. Amestecăm separat făina cu praful de copt și praful de sare, apoi adaugă-le treptat în compoziția de ouă și iaurt. Amestecă până obții un aluat omogen, destul de gros și lipicios.
Încinge uleiul într-o tigaie adâncă. Ia o linguriță de aluat și, cu ajutorul unei alte lingurițe, împinge aluatul în uleiul încins. Poți umezi lingurița cu puțin ulei sau apă pentru ca aluatul să nu se lipească. Prăjește gogoșile la foc mediu până devin aurii și pufoase. Este important să le întorci pe toate părțile pentru a se prăji uniform. În general, durează aproximativ 2-3 minute pentru fiecare rundă. Gogoșile trebuie scoase pe un prosop de hârtie, care să absoarbă excesul de ulei, după care presară zahăr pudră din plin. Îți urăm poftă bună!