16 nov. 2020 | 07:30

10 milioane în fonduri europene, ”îngropate” într-un spital din Teleorman: ce a pățit managerul spitalului

ACTUALITATE
10 milioane în fonduri europene, ”îngropate” într-un spital din Teleorman: ce a pățit managerul spitalului

Când vine vorba de fonduri europene, de cele mai multe ori, ai crede că sunt destul de greu de furat. Cu toate acestea, 10 milioane de lei au fost alocate unui spital în care nu s-a întâmplat nimic de ei.

Managerul spitalului Caritas din Roșiorii de Vede, jud. Teleorman, până de curând, a fost Lucian Alexe. Între timp, și-a pierdut funcția și a fost trimis în judecată pentru corupție. Nu înainte însă de a aduce o pagubă semnificativă statului român.

Se pare că Lucian Alexe era atât de bun la meseria sa încât, chiar și după ce a devenit subiectul unui proces de corupție, a rămas în funcție de manager până la începutul pandemiei. în final, a fost demis pentru că a amânat pregătirile spitalului pentru a deveni suport pentru bolnavii de Covid-19. Consecințele inconștienței sale au devenit evidente imediat, când 14 cadre medicale din Roșiorii de vede s-au infectat cu coronavirus.

Revenind însă la partea de corupție pe fonduri europene, în 2019, când Alexe conducea spitalul, Primăria Roșiorii de Vede a direcționat bani europeni în dotarea spitalului, aproximativ 10 milioane lei. Partea absurdă sau suspectă este că decizia a fost luată, deși unitatea medicală nu avea spațiu pentru montarea noilor echipamente și nu există momentan personal calificat pentru utilizarea lor. Potrivit unor surse din instituție există riscul ca banii europeni să fie pierduți pentru că nu s-au asigurat din timp condițiile pentru implementarea proiectului.

În teorie, proiectul inițiat în 2019 vizează un laborator de imagistică modern cu bani europeni. În practică, nu există spațiu fizic în spital pentru acest dotări. În plus, nici cadrele medicale capabile să utilizeze noile aparate nu există. Este vorba de proiectului „Dotarea ambulatoriului de specialitate din municipiul Roșiorii de Vede” , proiect co-finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Operațiunea 8.1.A: Ambulatorii. Scopul proiectului a fost acela de creștere a calității infrastructurii de sănătate prin dotarea ambulatoriului din componența Spitalului Municipal Caritas cu echipamente performante, necesare pentru acordarea de asistență medicală în regim nespitalicesc.

Ca să-ți dai seama de modul în care un singur om poate îngropa viitorul sistemului medicat dintr-un oraș, poți avea în vedere faptul că doar pentru pregătirea unor spații care să găzduiască noile aparate ar fi fost necesare 80.000 de euro, dar banii nu au fost prevăzut în proiect și nici în bugetul spitalului.

“Când eram eu director am propus să amenajăm niște spații speciale chiar în scopul aducerii de aparatură la Caritas. Însă am rămas cu propunerea. Acum ei au cumpărat tot s-a putut, dar nu s-au gândit, cine lucrează, cine le amenajează. Deci un studiu privitor la felul în care echipamentele vor fi folosite n-au făcut. În opinia mea, amenajarea spațiului pentru montarea echipamentelor s-ar ridica, din punct de vedere al prețului, la 80.000 de euro. 30.000 de euro e numai branșamentul electric”, susține Adrian Miulescu, fostul manager al spitalului, cel care a fost înlocuit cu Lucian Alexe.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele