Zsolt Csergo a răbufnit și a făcut primele declarații după ce s-a speculat că este la un pas de a divorța de Nicoleta Luciu, mama celor patru copii ai săi. Cei doi sunt căsătoriți de 12 ani și locuiesc împreună la Miercurea Ciuc. Iată ce a declarat recent omul de afaceri!
Fosta vedetă de televiziune, Nicoleta Luciu, este căsătorită de mai bine de 10 ani cu Zsolt Csergo, un prosper om de afaceri. Cei doi au împreună patru copii și duc o viață liniștită departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, gurile rele au speculat că aceștia ar fi în prag de divorț. Nicoleta Luciu a negat vehement toate aceste speculații și a precizat că mariajul lor merge strună.
Acum, a venit rândul lui Zsolt Csergo să facă lumină! Omul de afaceri a mărturisit că este afectat de toate zvonurile false despre familia lui și a recunoscut că nu divorțează de fosta vedetă. Mai mult de atât, a declarat că are o căsnicie frumoasă cu Nicoleta Luciu, deci nici vorbă de o despărțire!
Vezi și: Cum arată Nicoleta Luciu fără pic de machiaj. Fosta vedetă TV are multe operații estetice
„Nu este nimic adevărat. La fiecare șase luni apar astfel de informații fără nicio dovadă, incredibil. Nu v-ați săturat că de 15 ani apar astfel de informații fără nicio dovadă. Este foarte deranjantă treaba asta și ne afectează pe noi, dar mai ales pe familiile noastre. Avem patru copii, suntem bine. Locuim tot în Miercurea Ciuc, viața nu este mai liniștită decât în Capitală, este la fel. Suntem bine cu toții, și noi, și copiii”, a declarat soțul Nicoletei Luciu pentru Cancan.ro.
Nicoleta Luciu și soțul ei, Zsolt Csergo, au trei băieți și o fiică, pe Zsolt Junior, și tripleții Kim, Kevin și Karoly. În 2013, cuplul a mai fost la un pas de divorț, după ce Zsolt Csergo a înșelat-o pe vedetă cu antrenoarea de Kangoo Jumps Kinga Sebestyen.
„Am renunțat să divorțez pentru că sunt 4 copii la mijloc. Încă nu îmi e comod ce s-a întâmplat, dar relația dintre noi e foarte ok. E adevărat că dansul m-a făcut să trec mai ușor peste povestea cu soțul meu. Nu cred că m-ar mai înșela vreodată! S-ar risca prea mult! Acum va trebui să aibă răbdare, trebuie să mă recâștige. Am vorbit foarte multe ore, foarte multe zile. Orice om merită o a doua șansă. Ce a fost, a fost! Zsolt se bucură de orice moment cu mine. Încă lucrăm să reînnodam și relațiile intime”, declara Nicoleta Luciu în anul 2013.