Temperaturile au scăzut considerabil în unele zone din România, iar la munte deja s-a aşternut zăpada. Iată unde te poţi bucura de iarnă zilele acestea!
La munte, pare că a venit iarna! Încă de marţi, în Bucegi, temperaturile au scăzut considerabil, vântul s-a înteţit şi au apărut primii fulgi de nea. Cei de la Meteo Plus au postat pe pagina de Facebook câteva fotografii de la Vârful Omu, iar imaginile sunt de vis. Meteorologii au anunţat că stratul de zăpadă, depăşeşte deja, 3 centimetri.
Ziua de 1 octombrie vine cu frig, ploi slabe şi precipitaţii mixte la munte. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologice, maximele nu vor depăşi 22 de grade. În regiunile intracarpatice şi la munte, va continua să plouă şi prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate. În restul teritoriului, ploile se vor semnala local şi vor fi în general slabe cantitativ.
Trecător, în zona montană la altitudini de peste 1800 m se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat în regiunile sudice şi în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 22 de grade,iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade.
În ceea ce priveşte Capitala, vremea se va menţine apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va avea înnorări şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.
În a doua zi de toamna, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor şi se va încălzi faţă de zilele anterioare. Cerul va avea înnorări temporare, iar la începutul intervalului va mai ploua slab în nord-vest şi pe arii restrânse în centru şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile vestice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai ridicate în dealurile vestice şi pe litoral.
Vremea se va încălzi, vineri în Bucureşti. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.
Meteorologii au precizat, de asemenea, că temperaturile în următoarele patru săptămâni vor fi mai mari decât cele normale. Va ploua mult, cu excepţia sudului ţării.