Wilmark a trăit clipe crunte, iar fanii au fost șocați de cele auzite. Cunoscutul fost jurat de la emisiunea ‘Dansez pentru tine’ a fost la un pas de moarte. Dansatorul a primit vești crunte din partea medicilor după ce specialiștii i-au descoperit ceva în abdomen. Mulți oameni s-au confruntat cu o asemenea afecțiune.
Wilmark Rizzo Hernandez a devenit cunoscut românilor în postura de jurat al celebrei emisiuni ‘Dansez pentru tine’. Cunoscutul artist a trecut cu bine peste problemele de sănătate din cauza cărora i-a speriat pe fani. Profesorul de latino a oferit detalii despre ce s-a întâmplat cu el și care a fost motivul pentru care a dispărut puțin din vizorul celor care îi urmăresc interesați activitatea.
Vedeta a mărturisit că acum se simte cu mult mai bine și că recuperarea a fost una rapidă, lucru care i-a adus multă speranță și voie bună: ”Astăzi dimineața am fost programat să merg la doctor să îmi scoată firele. Nu am un regim alimentar strict, trebuie să fiu atent la dulciuri și cam atât. Mi-am propus ca, de săptămâna viitoare, să mă întorc la muncă, să dansez din nou cât de curând’, arată impact.ro.
Wilmark a mai menționat în cadrul unei intervenții pe Skype pentru emisiune ‘Exclusiv VIP’ că medicii l-au operat de apendicită și că specialiștii i-au dezvăluit că risca să ‘dea în peritonită’.
”Am avut apendicită. Pregăteam spectacolele de vară, eram la repetiții cu echipa și am început să mă simt rău. E drept, cu o zi înainte a fost ziua mea și am mâncat copios. Nu prea m-am simțit bine. Am avut o noapte destul de ciudată, dureri în zona inghinală și am zis că asta e de doctor deja. Ajuns la spital, medicul m-a trimis direct în sala de operații. Aveam apendicită și riscam să dau în peritonită”
Wilmark
Wilmark Rizzo Hernandez s-a născut în Santafe de Bogota pe data de 31 mai 1977. Acesta a absolvit Colegio de los Andes la Scoala de Dans si Muzica Latinoamericana din Bogota și are o diplomă de inginer pe care a obținut-o la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Din anul 1995 este instructor de salsa în România, participant la congrese de salsa în Elveția, Germania și Italia. În anul 1998 a descis prima școală de dansuri latino-americane tradiționale.