Vești rele din partea meteorologilor ANM! Vremea se schimbă din nou, chiar în apropierea sărbătorilor pascale. Specialiștii au transmis că temperaturile vor scădea brusc în următoarele zile și au emis prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și de Paște.
Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea începe să se răcească din nou în România. Deși speram că vom avea parte de căldură de 1 mai și de Paște, se pare că termometrele vor începe să indice temperaturi mai mici.
Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 29 aprilie – 27 mai 2024, va urma o revenire graduală a temperaturilor către nivelurile normale, iar în ultimele două săptămâni ale lunii mai se prevede chiar o depășire a acestora.
Aceste previziuni indică că în acea perioadă, media temperaturilor aerului va fi ușor peste valorile obișnuite pentru această perioadă a anului, acoperind întreg teritoriul României.
În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea sunt prognozate să fie în general apropiate de normele meteorologice în aproape toate regiunile țării pe parcursul intervalului menționat.
Astfel, în săptămâna 29 aprilie – 6 mai 2024, se estimează că temperaturile vor fi mai ridicate decât de obicei, în special în regiunile nordice ale țării, acoperind întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul valorilor normale pentru acea perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Va fi ceva mai rece în zonele de munte, însă atmosfera va fi una plăcută în majoritatea regiunilor din țară. Sunt așteptate ploi, însă nu însemnate din punct de vedere semnficiativ și nu vor fi prezente fenomene extreme.
„Aceste ploi vor continua luni, de această dată pe partea de nord și nu se încheie aici acest episod mai ploios și în zilele următoare, marți, miercuri ne așteptăm ca țara noastră să fie traversată de sisteme noroase și de ploi, de această dată mai însemnat pe partea de sud-vest.
Practic, până miercuri așteptăm episoade succesive cu ploi și cantități chiar mai însemnate de apă, peste 15-20 de litri pe metru pătrat, iar la munte, ținând cont că temperaturile se mențin coborâte, așteptăm ninsori și lapoviță la peste 1.500 metri și chiar depunerea unui strat de zăpadă mai important în Carpații Meridionali.”, a spus meteorologul ANM Mihai Huştiu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.
În săptămâna 6 – 13 mai 2024, conform prognozei meteorologice, se așteaptă ca temperaturile medii să fie apropiate de cele normale pentru acea perioadă, în toate regiunile țării. În același timp, cantitățile de precipitații sunt estimate să se încadreze în general în limitele normale pentru acest interval, cu posibile ușoare excedente în zonele montane.
Pentru următoarea săptămână din mai, respectiv perioada 13 – 20 mai 2024, estimările meteorologice indică o creștere ușoară a temperaturilor medii ale aerului, cu valori anticipate să fie peste medii pentru această perioadă, acoperind întreg teritoriul României.
De asemenea, cantitățile de precipitații sunt prognozate să fie în general apropiate de media normală pentru acest interval, în toate regiunile.
În ultima săptămână de prognoză, între 20 și 27 mai 2024, se prevede că mediile valorilor termice vor fi ușor peste cele specifice pentru acea perioadă, cuprinzând întreg teritoriul României. În același timp, regimul pluviometric este estimat să se încadreze în general în limitele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.