Vladimir Drăghia, reuniune după Exatlon. Cum s-a pozat cu Giani Kiriță și Cătălin Cazacu

Vladimir Drăghia, reuniune după Exatlon. Cum s-a pozat cu Giani Kiriță și Cătălin Cazacu

Vladimir Drăghia, Giani Kiriță și Cătălin Cazacu s-au întâlnit la ”Exatlon”, iar de atunci au rămas prieteni. Cei trei vulturi s-au reunit după reality show. Cum s-au pozat?

Vladimir Drăghia, reuniune după Exatlon

Exatlon sezonul 2 i-a adus pe Vladimir Drăghia, Giani Kiriță și Cătălin Cazacu împreună. Tot în același sezon și-au împărțit cuvinte grele, dar au reușit să treacă peste orgolii și au descoperit că se pliază caracterul unuia pe al celuilalt. Sezonul 3 i-a adus din nou împreună, dar în rol de antrenori și rovali, Giani la echipa albastră, Drăghia la cea roșie.

„Vladimir a incercat foarte mult si in primul sezon sa ii ajute pe colegii lui pe fiecare parte din traseu. E un tip inteligent care pune pret pe detalii si cred ca ii va ajuta foarte mult pe cei pe care ii va antrena. Giani are si experienta sezonului trecut, la nivel motivational este foarte bun.

Isi protejeaza echipa si iese cu pieptul inainte in momentul in care se isca un conflict, ceea ce este foarte important pentru confortul emotional al oamenilor pe care ii antreneaza. Se anunta, si din punct de vedere al antrenorilor, o competitie foarte interesanta!”, declara Cosmin Cernat, gazda emisiunii.

”M-au scos golanii ăștia”

După ce au încheiat socotelile cu aventura din Republica Dominicană, Cătălin Cazacu putea fi regăsit pe micile ecrane, la ”Vulturii de noapte”, alături de Gini Kiriță și Victor Slav, iar Valentin Drăghia la ”Fan Arena”, alături de Ilinca Vandici. Ambele show-uri de noapte au luat o pauză acum, dar nu și cei trei.

Vladimir Drăghia, reuniune după Exatlon. Cum s-a pozat cu Giani Kiriță și Cătălin Cazacu
Postarea lui Vladimir Drăghia

Aceștia au hotărât că ziua de miercuri, 9 octombrie, este numai bună pentru un pahar. Cel care a făcut publică ieșirea cu băieții a fost Drăghia, care s-a fotografiat alături de prietenii săi și a postat amintirea pe Facebook, cu descrierea: ”M-au scos golanii ăștia în oraș”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI