Rămășițele unei capre negre au fost descoperite de un alpinist la 3.200 de metri altitudine, în nordul Italiei. În aparență pare a fi ceva banal, însă cercetătorii susțin că este vorba despre ceva cu totul deosebit. Pentru mai multe detalii, vă invităm să parcurgeți în continuare acest articol.
Un alpinist din Italia a descoperit rămășițele unei capre negre în Munții Alpi, 3.200 metri altitudine. Cu toate că a murit acum 400 de ani, animalul a fost găsit aproape perfect conservat, potrivit cercetătorilor. Aceștia sunt de părere că studierea caprei negre va fi utilă în cazul în care, pe viitor, vor mai fi descoperite corpuri perfect păstrate în gheață, cum este celebrul Otzi (corpul congelat, vechi de aproximativ 5.300 de ani, al unui bărbat din epoca de piatră).
Corpul animalului a fost găsit de alpinist în zona Val Aurina din provincia Trentino Alto – Adige din nordul Italiei, bărbatul reușind să pătrundă într-o zonă izolată care nu prea cunoște picior de om. Descoperirea a fost „facilitată“ și de faptul că ghețarii alpini se topesc în ritm record.
Numele celui care a făcut descoperirea este Hermann Oberlechner. Acesta a declarat că a rămas uimit de faptul că pielea animalului nu mai avea blană, fiind foarte asemănătoare cu cea a omului. Ulterior, Oberlechner a trimis poze unor specialiști, care au ajuns la concluzia că animalul merită recuperat și conservat. Așadar, au trimis un elicopter al armatei italiene, care a transportat „mumia“ la institutul Eurac Research din Bolzano, unde este păstrată la -5 grade Celsius.
Pentru a îndepărta cu grijă zăpada proaspătă, dar și gheața întărită, la fața locului au ajuns arheologii, care s-au asigurat că trupul caprei negre va ajunge într-o stare cât mai bună la frigiderul special unde va fi păstrat și analizat, notează hotnews.ro.
„Cei de la Eurac spun că acest animal atât de bine conservat va fi folosit pentru a simula diverse tehnici de conservare ce vor putea fi aplicate dacă în viitor vor mai fi descoperite corpuri mumificate precum cel al lui Otzi, un om care a murit acum 5.300 de ani, dar care a fost analizat extrem de mult fiindcă s-au păstrat detalii uluitoare“, potrivit sursei citate.
Practic, specialiștii vor putea observa cum diversele tehnici de conservare încercate afectează ADN-ul unui corp mumificat, fapt ce ar conduce la dezvoltarea unui protocol științific mai clar, după care cei care vor descoperi corpuri mumificate în straturile de gheață se vor putea ghida în vederea obținerii în laborator a cât mai multe informații.