14 feb. 2023 | 15:48

Vestea momentului de la ANAF. Cine sunt românii vizați de controale

Economic
Vestea momentului de la ANAF. Cine sunt românii vizați de controale
Noi modalități de control fiscal ale ANAF

Toți cei care până de curând puteau sta liniștiți când vine vorba de veniturile acumulate din rețelele de socializare, încă de anul trecut stau ca pe jar, mai ales de când ANAF a anunțat că va demara controalele fiscale în ceea ce-i privește. Se pare că se țin de cuvânt, având în vedere vestea momentului de la ANAF.

Noi modalități de control fiscal ale ANAF

Încă din luna noiembrie a anului trecut, instituția de control fiscal a statului, ANAF, anunța noi proceduri și modificări aduse Codului Fiscal, toate înglobate într-un proiect denumit „Dezvoltarea de instrumente pentru creșterea
conformării în domeniul impozitului pe veniturile persoanelor fizice în România„. În cadrul acestui proiect, instituția a expus și care sunt obiectivele asumate și care vor intra în vigoare de la începutul acestuia an, acestea fiind următoarele:

„Obiectivele Strategiei de creștere a conformării voluntare în domeniul impozitului pe veniturile persoanelor fizice în România pentru perioada 2023-2025 sunt:
scăderea decalajului fiscal

creșterea gradului de conformare la declarare

creșterea nivelului de încredere al contribuabililor în ANAF

creșterea veniturilor declarate”, după cum era prezentat n documentul publicat de instituție la finele anului trecut.

În afară de aceste măsuri generale, concret erau anunțate controale la mai multe categorii de contribuabili, printre aceștia contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (chirii), venituri din activități educaționale (meditații), precum și venituri obținute din activități și servicii de înfrumusețare/întreținere corporală. În aceeași categorie erau anunțați și acei români care fac bani frumoși din postările lor de pe rețelele de socializare, indiferent despre care este vorba, de la Youtube și până la TikTok. Cu alte cuvinte vorbim de influencerii din România a căror venituri sunt considerate ca fiind impozabile. Așa că astăzi vorbim de vestea momentului de la ANAF.

Vezi și: Ce sunt de fapt influencerii din România și cum fac publicitate mascată. Cazul Plush Bio

Vestea momentului de la ANAF pentru creatorii de conținut pe social-media

Începând cu această lună ANAF a început o campanie, prin publicarea unor documente informative, care au ca țintă clară persoanele care au venituri substanțiale din postările pe rețelele de socializare. În documentul digital publicat de ANAF, influencerii români sunt înștiințai în negru pe alb că:

„Veniturile obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele de socializare reprezintă venituri impozabile. Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remuneraţie financiară), cât şi cele în natură (spre ex. produse, servicii, călătorii etc.), potrivit Art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

În situația în care activitatea se desfășoară cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu și urmărind obținerea de venituri și sunt întrunite criteriile unei activități independente, veniturilor obținute de persoanele fizice din postările realizate pe  diferite reţele de socializare şi care fac astfel reclamă pentru diverse companii/brand-uri le sunt aplicabile prevederile Cap. II „Venituri din activităţi independente” din Titlul IV – ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal.”, se arată în broșura publicată de ANAF.

Cu alte cuvinte asistăm la vestea momentului de la ANAF pentru creatorii de conținut pe social-media, asta însemnând că în curând vor fi controlați de inspectorii ANAF la toate veniturile pe care aceștia le fac din postările în social-media. Documentul digital publciat de ANAF poate fi consultat aici. „ Broșură privind tratamentul fiscal al veniturilor obținute din postări realizate pe diferite rețele de socializare

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
Cum să păstrezi sarmalele proaspete și gustoase timp de 6 luni. Vor fi la fel de bune ca în prima zi
Click.ro
„Ar trebui să spun ultimele cuvinte?” Mesajul trimis familiei de un pasager al avionului Jeju Air, chiar înainte de prăbușire
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
După 2 soții, acum se iubește cu un bărbat! Cum i-au surprins fotografii pe cei doi. Imaginile fac înconjurul internetului / FOTO
Unica.ro
Noi schimbări pe piața asigurărilor. Românii care riscă amenzi dure
EVZ.ro
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews
Dispar banii cash! Politica fără numerar. Avertisment pentru cei cu bani la saltea
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru 5 MILIOANE de PENSIONARI! CIOLACU a CONFIRMAT!
Mediaflux
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro