Vestea care i-a dat peste cap! Actorii din Sacrificiul, primele reacții după decizia Antena 1

Vestea care i-a dat peste cap! Actorii din Sacrificiul, primele reacții după decizia Antena 1
Vestea care i-a dat peste cap atât pe fanii serialului Sacrificiul, cât și pe actori

Antena 1 a făcut un anunț care i-a dat peste cap chiar și pe actorii care joacă în serialul ”Sacrificiul”! Vedetele au avut primele reacții pe rețelele de socializare, iar fanii au comentat îndelung decizia luată de televiziunea Antena 1, în plină pandemie de coronavirus.

Vestea care i-a dat peste cap atât pe fanii serialului Sacrificiul, cât și pe actori

Astfel, s-a aflat că ultimul sezon din Sacrificiul se termină forțat, sub amenințarea epidemiei de coronavirus. Filmările au fost oprite brusc, iar ultimul episod pe care au apucat să-l filmeze actorii este acum ultimul din sezon. Filmările au fost oprite din cauza epidemiei de coronavirus, iar actorii s-au văzut nevoiți să renunțe momentan la proiect.

Vedetele serialului au avut reacții pe rețelele de socializare, prin care explică situația actuală în care a ajuns serialul difuzat de Antena 1, care își încheie miercuri seara sezonul II.

Vestea care i-a dat peste cap atât pe fanii serialului Sacrificiul, cât și pe actori
Vestea care i-a dat peste cap atât pe fanii serialului Sacrificiul, cât și pe actori

Ultimul episod din sezonul 2 va fi dufuzat miercuri seara

Julia Marcan recunoaște că în această seară va fi difuzat ultimul episod din sezonul 2. ”Am foarte multe mesaje de la voi în legătură cu finalul sezonului 2 al serialului #Sacrificiul. Da, așa este, din păcate, în seara aceasta se va difuza ultimul episod din sezonul 2. Sperăm ca totul să revină la normal cât mai repede pentru a ne revedea sanatosi din toamna. Vă mulțumim ca ați fost și ne sunteți alături. Este o încercare grea pentru toată LUMEA”, a scris actrița pe contul ei de Instagram.

Și Vlad Gherman vine cu aceleași vești proaste pentru fanii serialului difuzat de Antena 1. ”O veste trista am primit ieri: serialul Sacrificiul va lua o pauza de difuzare pana in toamna. In aceasta seara puteti vedea ultimul episod. Virusul asta ne-a dat pe toti peste cap si este extrem de important sa stam in casa pentru a depasi acest moment cat mai repede… #sacrificiul #ultimul #episod”, a scris actorul.

Cristina Ciobanasu este și ea alături de fani și speră ca aventurile din Sacrificiul să revină de la toamnă. ”Dragi prieteni, din păcate, situația actulă a afectat și filmările pentru serialul @sacrificiuloficial Așa că în această seară, de la ora 22:45, urmărim împreună ultimul episod al acestui sezon. Sperăm să revenim cât de curând pe micile ecrane cu restul poveștii… #memories #sacrificiul #stayhome #staysafe”. 

Ioana Blaj le-a mulțumit și ea fanilor pentru că au fost alături de echipa de filmare. ”Dragii mei, din cauza situatie actuale, filmarile pentru @sacrificiuloficial s-au terminat acum mai bine de o luna. In seara aceasta, de la ora 22:45 veti putea urmari ultimul episod cu speranta ca vom continua cu noi episoade la toamna. Va multumim ca ati fost alaturi de noi!”.

Ce puteți vedea în ultimul episod Sacrificiul

Hanganu Denis vorbește și el despre vremurile grele pe care le trăim cu toții, dar speră ca serialul preferat al multor români să revină la toamnă. ”Poză frumoasă la vreme frumoasă. Între timp au venit vremuri grele cu decizii grele. Astăzi de la 22:45 vom avea un final de sezon total spontan. Deocamdată stăm în casă și ne adaptăm situației așa că vom ține legătura aici pe instagram pentru vești noi. Ne revedem din toamnă”, scrie actorul.

Fanii serialului Sacrificiul vor sta cu sufletul la gură pentru ultim dată în acest sezon, miercuri seara, de la ora 22:45, când vor fi martorii unei mărturisiri cumplite, care îi va zdruncina cu totul viaţa Evei. Va afla chiar de la Ştefan Oprea că tatăl său a fost cel care i-a arestat părinții pe vremea comunismului, lucru ştiut de acesta, dar ţinut secret încã de când cei doi s-au căsătorit. În plus, Lili și Dănuț au descoperit în laptopul lui Ștefan analizele de la o clinică de oncologie, de unde reiese că acesta suferă de o boală incurabilă. Toate acestea, le puteți urmări în ultimul episod al serialului Sacrificiul, de la ora 22:45, pe  Antena 1.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI