Fostul șef Formula 1, Bernie Ecclestone, a devenit tată la 89 de ani. Băiețelu născut are surori de 65, 35 și 31 de ani. Bebelușul este primul copil al magnatului cu soţia lui, Fabiana Flosi, de 43 de ani.
Băieţulul a fost născut în Elveţia și va fi numit Ace. ”Totul a fost foarte uşor. În 25 de minute a venit pe lume”, a declarat Fabiana Flosi. De asemenea, Bernie Ecclestone s-a declarat mândru: ”Avem un fiu numit Ace. Sunt atât de mândru!”.
Milionarul este cu atât mai mândru cu cât Ace este primul său fiu, acesta având trei fete din căsătorii anterioare. Cea mai în vârstă fiică a sa este Deborah, din prima căsătorie, cu Ivy Bamford, are 65 de ani. Cu Slavica Radici, cea de-a doua soție, Ecclestone are două fete, Tamara şi Petra, de 35, respectiv 31 de ani. Bernie Ecclestone are și cinci nepoţi.
Bernie Ecclestone şi Fabiana Flosi s-au căsătorit în anul 2012, în Elveţia. Bernie Charles Ecclestone a fost îndepărtat de la conducerea Formula One Group, administratorul drepturilor comerciale ale F1, la începtul anului 2017, când noul patron a devenit societatea americană Liberty Media.
Sub conducerea lui Bernie Ecclestone, F1 a generat venituri de la 12 milioane de dolari la începutul anilor 90 până la 1,8 miliarde de dolari în 2014, bani proveniţi de la sponsori, televiziuni, organizatori de mari premii, turism şi merchandising.
Magnatul a cărui avere se ridică la 2.8 miliarde de euro spunea că este foarte încântat că va fi, în sfârșit, tată de băiat și a glumit pe seama situației. „Ce e așa neobișnuit?‘, s-a amuzat el într-un dialog cu reporterii de la Daily Mail. „Am fost șomer de ceva vreme și am avut timp să mă antrenez”.
„Ca toţi părinţii, avem o singură dorinţă: copilul să fie sănătos. Sper că niciodată nu-şi va exprima interesul cu privire la ceea ce se întâmplă în Formula 1”, a mai spus proaspăta mămică.