Veste importantă în programul Rabla 2023. Toți șoferii trebuie să afle, câți bani vor primi la casare după ce Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) modifică programul Rabla 2023. Care este cea mai importantă schimbare.
AFM a anunțat că se modifică programul Rabla 2023, programul prin care românii își pot cumpăra mașini noi plătind o parte din preț cu ajutorul unui autoturism vechi, dus la casare.
Astfel, cea mai imporantă modificare se referă la prima de casare, care va crește. Prima de casare prin programul Rabla Clasic va ajunge la 7.000 de lei acum.
De asemenea, românii au posibiltatea să ducă la casat două maşini şi să primească un voucher în valoare de 10.000 de lei. Adică, pentru a doua mașină casată se va primi 3000 de lei.
Şi la programul Rabla Plus se vor face modificări, astfel că cei care vor să își cumpere mașină nouă electrică trebuie să se orienteze către un model care nu are un preț mai mare de 75.000 de euro cu tot cu TVA.
Prima de casare la Rabla Plus rămâne aceeaşi, adică 51.000 de lei pentru o maşină casată şi până la 54.000 de lei pentru două maşini casate.
„A crescut numărul de maşini noi înmatriculate, a crescut exponenţial numărul de maşini electrice înmatriculate datorită programelor derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu.
S-a redus numărul de maşini second-hand pentru prima dată după foarte mulţi ani. Deci, parcul auto din România se întinereşte şi am putea spune că la sfârşitul anului 2023 bifăm inclusiv obligaţia din PNRR.
Ne-am asumat că vom scoate peste 250.000 de maşini vechi din circulaţie. Cred că la sfârşitul anului 2023 deja ţinta pentru 26 va fi atinsă”, a explicat ministrul Mediului Tanczos Barna.
Pe de altă parte, șeful Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile a spus că nu ar trebui să ne facem griji cu privire la alimentarea cu energie electrică a maşinilor în perspectiva anului 2035, an de când nu se vor mai vinde decât maşini cu zero emisii.
„Nu cădeţi în plasa asta, nu o să fie nimeni şocat. De aceea facem ce aţi văzut azi. Vrem să arătăm oamenilor, guvernului ce urmează să se întâmple, cu ajutorul vostru, al presei. Dacă eşti tălâmb, tu Guvern, tâmpit, nu e cazul, şi vrei să faci nimic, da, o să fie un şoc în 2035. Dar eu nu cred că toate guvernele până în 2035 îşi propun să fie anti-dezvoltare, anti-români.
Nu au cum să fie pentru că până la urmă şi ei îşi vor lua maşini electrice. Ei ce vor face cu maşinile acelea? Deci nu e niciun pericol, nu cădeţi în plasa ‘că dacă astăzi toată România ar fi electrificată, România nu ar avea resursă de energie’. Greşit.
În primul rând că nu se poate aşa ceva. Asta este o manipulare, îmi cer scuze, golănească, pentru a servi nişte interese ale petroliştilor. Nu e niciun secret. Asta se face în Europa. Ştie toată lumea. Pute de la o poştă. Nu e cazul oameni buni”, a spus Dan Vardie, directorul APIA.