Cristi Borcea, fostul investitor de la Dinamo și un nume cunoscut în lumea afacerilor din România, nu face compromisuri când vine vorba de aspectul său fizic. Mereu atent la imaginea pe care o proiectează în spațiul public, milionarul recunoaște deschis că investește constant în tratamente estetice moderne, pentru a estompa semnele trecerii timpului.
Într-un interviu sincer, Borcea a mărturisit că este la curent cu toate noutățile din domeniul esteticii și nu ezită să le încerce:
„Aaaa, tot ce e nou fac! Botox, acid hialuronic, Morpheus, tot. Nu mi-e frică deloc! Am făcut și minilifting. Nu doare deloc”, a mărturisit Borcea, la GSP.
Aceste tratamente l-au ajutat să își mențină un chip neted și tânăr, chiar și la vârsta la care majoritatea bărbaților încep să accepte primele semne ale îmbătrânirii. În plus, Cristi Borcea nu se sfiește să vorbească nici despre intervențiile capilare:
„Mi-am pus și păr. Acum 20 de ani mi-am pus prima dată. Acum mi-am pus cinci sute de fire. Să nu se vadă diferența. Ha, ha, ha. E ieftin. Câteva mii de euro”, a adăugat milionarul.
Dorința sa de a arăta cât mai bine este vizibilă nu doar în alegerile estetice, ci și în modul în care își organizează viața de zi cu zi. Rutina lui de îngrijire fizică include și sportul, pe care îl practică cu regularitate:
„Două ore de sport în fiecare zi. Asta mă relaxează. Fac înot, saună. Sâmbăta și duminică merg prin pădure cu Piți. Ne plimbăm câte o oră jumate, două ore. Pițurcă se duce în fiecare zi. În pădure la Băneasa”, a mai povestit afaceristul.
Prin aceste activități, Borcea reușește să își păstreze nu doar tonusul muscular, ci și echilibrul psihic.
Printre procedurile pe care le menționează Cristi Borcea se află și Morpheus, un tratament facial din ce în ce mai popular în rândul celor care își doresc rezultate vizibile fără a recurge la chirurgie estetică invazivă. Morpheus este o tehnologie de ultimă generație care combină microneedling-ul cu radiofrecvența, acționând în profunzimea pielii pentru a stimula producția naturală de colagen.
Rezultatul? Un ten mai ferm, riduri atenuate și un contur facial mai bine definit. Tratamentul este minim invaziv, nu necesită o perioadă lungă de recuperare și oferă efecte vizibile după câteva ședințe și este la mare căutare în clinicile estetice.
De altfel, Cristi Borcea a recunoscut și în trecut că a apelat la chirurgia estetică pentru a se menține tânăr. Și soția sa, Valentina Pelinel, l-a dat de gol la un moment dat, spunând că afaceristul are o adevărată rutină de îngrijire a tenului și folosește numeroase produse pentru a-și menține pielea tânără.