Paris Hilton, fiica de milionar care și-a câștigat celebritatea prin aparițiile dese în paginile publicațiilor mondene, la începutul anilor 2000, a început acum un nou capitol fabulos al vieții. Vedeta este în al nouălea cer după anunțul făcut recent.
Începutul anului 2023 a adus o veste incredibilă pentru celebra Paris Hilton. Vedeta în vârstă de 41 de ani, care s-a căsătorit în noiembrie 2021 cu Carter Reum, a devenit mamă. Primul ei copil, un băiețel, a venit pe lume într-un mod neconvențional, cuplul apelând la ajutorul unei mame surogat.
Paris Hilton a dat vestea cea mare pe platformele de social media, publicând o fotografie în care ține, în mâna ei, mânuța copilașului:
„Ești deja iubit dincolo de cuvinte”, a scris blonda, în descrierea imaginii.
Imaginea a strâns deja peste 116 mii de like-uri pe Facebook, printre cei care au felicitat-o numărându-se Ashley Benson, Lindsay Lohan, Chiara Ferragni, Naomi Campbell. Kim Kardashian i-a lăsat un mesaj emoționant: „Felicitări amândurora”.
Citește și: Cum arăta Elena Băsescu înainte de a intra în politică. Transformarea e vizibilă
Venirea pe lume a bebelușului s-a petrecut la nici două luni de la dezvăluirile făcute public de mama lui Paris Hilton. Aceasta a vorbit, la acea vreme, despre greutățile de care fiica sa s-a lovit cât încerca să rămână însărcinată, adăugând că are inima frântă știind că Paris nu își poate îndeplini visul de a fi mamă.
„Mi se rupe inima pentru că știu că ea încearcă și încearcă și eu îi spun mereu: Relaxează-te. Atât de mulți oameni se luptă și nu se întâmplă pur și simplu așa. (…)
Sunt atât de fericiți, Au avut aniversarea lor de un an de la nuntă și vor să facă asta anual. Au fost ca doi copii, a fost foarte drăguț”, a spus Kathy, mama lui Paris Hilton.
Blonda a contrazis însă declarațiile făcute de mama sa, ea vorbind deschis despre experiența conceperii unui copil prin fertilizare in vitro.
„Nu știu de unde a scos asta – nu a fost niciodată o luptă. Am făcut provizii și avem tone de embrioni care așteaptă fertilizarea in vitro”, a spus Paris Hilton, pentru TMZ.
„Am făcut fertilizare in vitro, așa că pot alege gemeni dacă vreau.
Am trecut deja prin procedura de extragere a ovulelor. A fost greu, dar am știut că va merita. Am făcut-o de câteva ori. Faptul că am făcut-o împreună și că am un partener care mă susține atât de mult și care mă face să mă simt ca o prințesă tot timpul mă face să simt că nimic nu este greu”, a dezvăluit ea în timpul unui interviu la podcastul Trend Reporter With Mara.
Citește și: Iulia Albu o desființează pe Andreea Tonciu: ‘După o noapte de beție’