26 iun. 2022 | 20:38

Iulia Albu o desființează pe Andreea Tonciu: ‘După o noapte de beție’

Monden
Iulia Albu o desființează pe Andreea Tonciu: ‘După o noapte de beție’
Iulia Albu o desfiinteaza pe Andreea Tonciu Dupa o noapte de betie

Iulia Albu este, fără discuție, una dintre cele mai controversate dive ale showbizului autohton, fiind recunoscută pentru felul său tranșant și direct de a critica vedetele din punct de vedere vestimentar. Prezentatoarea TV de la Antena Stars a desființat-o pe Andreea Tonciu în cadrul rubricii sale, Poliția Modei. Ce a putut spune despre fosta Faimoasă de la Survivor România 2022.

Cum a criticat Iulia Albu ținuta Andreei Tonciu

Iulia Albu a criticat-o pe Andreea Tonciu în cadrul rubricii sale Poliția Modei de la Antena Stars. Fosta soție a lui Mihai Albu a analizat în detaliu ținuta brunetei, iar la final, concluzia a fost devastatoare.

Fashion editorul nu s-a lăsat impresionată de stilul vestimentar al Andreei Tonciu, deși, în trecut, fosta Faimoasă de la Survivor a participat la Bravo, ai stil! Celebrities. Iulia Albu nu a avut cuvinte de laudă de spus la adresa brunetei, atunci când i-a criticat outfitul.

Studiindu-i ținutele, Iulia Albu s-a arătat dezamăgită de hainele purtate de Andreea Tonciu. În una dintre fotografii, bruneta a ales să poarte o ținută aparent simplă, cu un aer ușor extravagant prin accesorizare.

Andreea Tonciu a îmbrăcat un tricou cu imprimeul brandului Chanel, o pereche de pantaloni scurți din denim, iar în picioare a optat pentru pereche de pantofi roz cu platformă înaltă. Vedeta a accesorizat outfitul cu o geantă Prada și o pereche de ochelari de soare.

Cu toate că ținuta abordată de Andreea Tonciu costă câteva mii de euro, Iulia Albu nu s-a putut abține și a criticat alegerile vestimentare ale fostei Faimoase de la Survivor 2022, făcând un comentariu acid la adresa brunetei.

„Nu mai seamănă cu ea. (..) Ținuta în sine este ceva ce ar purta Paris Hilton dacă ar veni după o noapte de beție, dar nici atunci nu cred.”, a comentat Iulia Albu, la Poliția Modei.

Ce părere are Andreea Tonciu despre infidelitatea în cuplu

Diva a fost invitată în cadrul emisiunii Fiță cu Adiță de la Kanal D, acolo unde a vorbit despre subiecte mai puțin plăcute din viața unui cuplu, precum infidelitatea. Andreea Tonciu a declarat că are încredere în soțul ei și îi oferă toată libertatea de care poate dispune.

„Nu mai sunt cum eram acum mulți ani de zile. Dacă vrea să facă soțul meu ceva, poate să facă. Nu îl controlez, îi dau libertate. Niciodată nu îl controlez pe soțul meu în telefon.

Dacă vrea să facă ceva, face. Știi de ce? Pentru că are 4 telefoane dintre care doar 1 este Iphone, iar restul 3 sunt alte firme și nu știu să umblu pe ele. Dar sunt liniștită pentru că dacă ar face ceva, s-ar afla în secunda unu.”, a zis Andreea Tonciu la Kanal D.