Vedeta din România pe care fanii abia o recunosc. Până și ea e fost șocată de transformare

Vedeta din Romania pe care fanii abia o recunosc

Te uiți la ea și nu îți vine să crezi. O mai ții minte pe cântăreața Minodora? Artista arată senzațional după ce a slăbit nu mai puțin de 40 de kilograme. Rezultatele sunt vizibile, abia o recunoști. Până și ea e fost șocată de transformare. Cum arată acum solista de muzică de petrecere.

Vedeta din România pe care fanii abia o recunosc

Din categoria vedetelor care au trecut prin schimbări de look fabuloase face parte și cântăreața Minodora. Celebra solistă de muzică de petrecere și-a lăsat fanii din mediul online muți de uimire atunci când a postat o serie de fotografii în care arată senzațional. Roșcata parcă a întinerit și a topit zeci de kilograme, 40 la număr pentru a fi exacți.

Până și ea a fost șocată de transformarea prin care a trecut. Artista parcă a renăscut după ce a dobândit trupul unei adolescente, iar faptul că se simte bine în pielea ei se poate vedea cu ochiul liber. Recent, Minodora le-a împărtășit admiratorilor săi de pe rețelele de socializare câteva fotografii în care radiază de fericire, iar mesajul i-a emoționat pe urmăritorii divei:

„Sunt un om fericit!!
Am familia sanatoasa!!!
Este tot ceea ce conteaza!!
Dumnezeu ne iubeste!!
Multumim Doamne pentru tot!
#ma #simt #binecuvantata”, a scris Minodora pe pagina ei oficială de Facebook.

Ce probleme de sănătate a avut Minodora

Chiar dacă a reușit să dea jos 40 de kilograme și a ajuns să aibă silueta pe care a visat-o întotdeauna, Minodora nu a fost scutită de probleme. Starea de sănătate a artistei a avut de suferit, aceasta ajungând pe mâinile medicilor din cauza unor probleme digestive care nu i-au dat pace. După ce a fost nevoită să recurgă la o intervenție chirurgicală pentru a scăpa de probleme, Minodora și-a anunțat fanii, care erau îngrijorați de starea de sănătate a divei, că se simte mult mai bine:

„Iubiților, mulțumesc din suflet pentru grijă! Sunt bine după intervenția chirurgicală pe care am avut-o!!! Sunt acasă, este totul ok, nu este ușor însă sunt puternică, nu mor caii când vor câinii. Nu ne lăsăm cu una cu două”, a scris Minodora, acum ceva timp, pe pagina ei oficială de Facebook.

Minodora este o fire deschisă, care vorbește despre orice cu fanii săi din mediul online.Vedeta nu a ascuns niciodată secretul prin care a reușit să dea jos kilogramele nedorite, mărturisind că a apelat la ajutorul unor picături care au ajutat-o să slăbească într-un timp record. Minodora susține că nu are interdicții culinare, atâta timp cât mănâncă totul cu măsură.

„Mânânc absolut orice, inlcusiv slănină afumată cu ceapă și pâine. Mânânc inclusiv dulce, cantitățiile de mâncare sunt foarte mici cât să-mi fac pofta. Am trei mese, gustări nu, lichide în loc de aceasta. Poate un iaurt! Totdeauna mănânc la micul dejun ceva. Cantitățile de mâncare sunt de 5 guri maxim!”, a declarat Minodora, cu ceva timp în urmă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI