În plină pandemie de coronavirus, cu un turism afectat și în plină criză de apă caldă și căldură în București, un hotel din București a găsit o soluție inedită: acesta face rezervăr pentru oamenii care vor sî vină să facă duș cu apă caldă, notează B365.
Astfel că Andreea Nicu, proprietara Hotelului Unique, a povestit cum ideea i-a venit odată cu sosirea unui cuplu care a închiriat o cameră doar pentru a face duș.
„Vrem o cameră. Știți, noi suntem din București, nu stăm mult, dar nu mai putem, vrem și noi să face un duș ca lumea! Și normal că am închiriat camera, am făcut și discount, după care am zis că asta e ceea ce noi chiar putem să facem: ”rezervări la duș”. Inițial, părea mai degrabă amuzant decât util, dar se pare că e, de fapt, e mai degrabă foarte, foarte util. Dacă putem oferi serviciul acesta, bucuroși o facem!”, a spus Andreea. După ce cuplul care a venit să facă duș a plecat, Andreea a scris pe Facebook:
„Venim în ajutorul bucureștenilor care nu au apă caldă și căldură în aceste zile: Hotel Unique ARE apă caldă, are duș cu hidromasaj și are și căldură. Avem o ofertă specială pentru încălzire și duș, plus că puteți profita de câteva momente romantice”.
De menționat este că cazarea pentru orele petrecute, baia și dușul cu hidromasaj costă 170 de lei.
„Am dus prețul cât de jos am putut, în condițiile în care trebuie să igienizăm, de fapt, să sterilizăm camera după fiecare folosire. Pentru 24 de ore, nici nu o mai folosim, ca să fim siguri că toată lumea e în siguranță în toată nebunia asta cu pandemia. Prețul acesta este aproape 100% un cost de întreținere și operare”, a mai spus Andreea Nicu.
După doar câteva zile de iarnă, zeci de mii de bucureșteni au rămas în frig și fără apă caldă, din cauză problemelor majore ale sistemului public de termoficare din București.
Până acum, primarul Nicușor Dan, a susținut, încă din campania electorală, că vor fi sute de avarii în iarna aceasta. Dar tot el a spus, de asemenea, că oamenii vor fi mai bine informați, iar că la avarii se va interveni prompt. Nicușor Dan a devenit primar general al Capitalei pe data de 29 octombrie, dar încă n-a avut încă timp să coordoneze investiții în sistem.