Un român a vrut să fure o ambulanță în Italia. Cum l-a amenințat pe șofer

Un român a vrut să fure o ambulanță în Italia. Cum l-a amenințat pe șofer
Un roman a vrut sa fure o ambulanta in Italia. Cum l-a amenintat pe sofer

Un român a ajuns „vedetă” în Italia, după ce a încercat să fure o ambulanță. Bărbatul l-a amenințat pe șofer, în speranța că va putea fugi cu mașina care venise să-i acorde primul ajutor. Ce s-a întâmplat, de fapt.

Românul s-a uitat la prea multe filme de acțiune. A vrut să fure o ambulanță

Deoarece pandemia de coronavirus a afectat foarte mult piața muncii, foarte mulți români care lucrează în străinătate au rămas fără serviciu. Așa se face că un tânăr de 26 de ani, care trăia de mai mulți ani în Italia, s-a gândit la un plan care să-l scoată din sărăcie.

Ca în filmele de acțiune de la Hollywood, bărbatul a sunat, luni seara, 30 august, la numărul de urgenţă italian cerând ajutor pentru o persoană rănită. A așteptat ca ambulanța să sosească la fața locului, pentru a acționa mișelește.

Plan pus în aplicare de către bărbat

Imediat, s-a dat alarma! Echipajul, format din patru membri ai Crucii Roșii Rivarolese, a plecat în grabă cu o ambulanță, pentru a le acorda primul ajutor persoanei rănite. Doar că, la fața locului, pe Via Fillak din Genova, personalul medical nu a găsit pe nimeni.

Vizibil derutați, doi dintre cei patru membrii au coborât din ambulanță pentru a verifica mai bine locația indicată de individ. A fost momentul perfect pentru ca românul să acționeze.

Tânărul de 26 de ani s-a năpustit asupra echipajului cu o sticlă de bere în mână. După ce i-a insultat pe medicii veniți la presupusul accident, românul s-a urcat pe scaunul șoferului, încercând să fure ambulanţa.

Ce s-a întâmplat cu tânărul de 26 de ani

Însă, ambulanțierul a avut spirit de luptă și l-a oprit pe bărbat înainte ca acesta să demareze în trombă cu mașina. Șoferul mabulanței a pus repede mâna pe telefon și a sunat la poliție.

La vederea oamenilor legii, individul a reuşit să fugă, dar la scurt timp a fost prins de un ofițer de poliţie, scrie presa locală.

Chiar și așa, românul a început să facă scandal cu sticla de bere în mână. A trecut la amenințări la adresa polițiștilor. În cele din urmă, tânărul de 26 de ani a fost dus la Secția de poliție din Sampierdarena. Acesta urmează să fie judecat pentru tentativă de furt calificat și opunere de rezistență la un funcționar public.

Potrivit autorităţilor, românul nu are un domiciliu stabil în Italia şi este cunoscut cu antecedente penale. De-a lungul timpului, a comis mai multe infracţiuni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI