08 apr. 2022 | 08:05

Un jurnalist rus a fost stropit cu vopsea de către compatrioții săi. Ireal ce s-a întâmplat într-un tren

News
Un jurnalist rus a fost stropit cu vopsea de către compatrioții săi. Ireal ce s-a întâmplat într-un tren
Dmitri Muratov, stropit cu vopsea in compartimentul in care calatorea

Un jurnalist rus a fost stropit cu vopsea de către compatrioții săi. Ireal ce s-a întâmplat într-un tren. Editorul-șef al Novaia Gazeta și laureat al premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, a fost agresat într-un tren, fiind stropit cu vopsea roșie, relatează Forbes.ru. De asemenea, publicația sa a fost închisă de entitatea care controlează presa din Rusia. Care este motivul?

Jurnalist rus, câștigător al premiului Nobel pentru Pace, stropit cu vopsea roșie într-un tren. Ce i-a strigat atacatorul

Publicația Novaia Gazeta, al cărei editor șef a fost Dmitri Muratov, și-a închis activitatea la sfârșitul lunii martie, după ce a primit două avertismente din partea Roskomnadzor, entitatea care supraveghează mass-media din Rusia.

Dmitri Muratov a fost stropit cu vopsea într-un tren care se deplasa pe ruta Moscova-Samara, de către un individ necunoscut. Știrea a fost publicată de proiectul „Novaia Gazeta. Europa”, care a fost lansat de foștii angajați ai Novaia Gazeta, care au ales să părăsească Rusia, din cauza cenzurii impuse de Kremlin.

Ce i-a imputat ziaristului bărbatul care l-a stropit cu vopsea

„Au turnat vopsea de ulei cu acetonă în compartiment. Mă ustură teribil ochii”, a declarat Dmitri Muratov.

Potrivit jurnalistului, individul care a aruncat pe el și în compartiment cu vopsea i-a strigat: „Muratov, poftim pentru băieții noștri”.

Presa din Rusia are o listă de nume pe care nu trebuie să o folosească

Muratov este fostul editor-șef și unul dintre fondatorii publicației ruse independente Novaia Gazeta. La sfârșitul lunii martie, publicația, care a funcționat timp de aproape 30 de ani, a informat că își suspendă activitatea în urma primirii a două avertismente de la Roskomnadzor, organizaţia care controlează presa scrisă, TV şi online din Rusia.

Legislația din Rusia cuprinde o listă cu mai multe nume de ONG-uri, jurnaliști sau site-uri din afara țării, care sunt catalogate drept „agenți străini”. Astfel, orice articol care implică un nume de acest fel trebuie marcat ca atare. De asemenea, orice publicație care nu respectă prevederea riscă să-i fie oprită activitatea.

De ce nu mai este bine văzut Dmitri Muratov de Kremlin

Cel de-al doilea avertisment primit de Novaia Gazeta a fost dat după ce Dmitri Muratov a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu de grup. Interviul a fost imediat interzis de la difuzare pe teritoriul Rusiei de către Roskomnadzor, informează The Guardian.

Ca să evite închiderea definitivă, ziarul Novaia Gazeta și-a suspendat apariţiile până la încheierea „operaţiunii speciale”, termenul pe care îl folosește Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina, de altfel singurul pe care are voie să îl folosească toată presa rusă atunci când se referă la conflictul armat.

Dmitri Muratov, câștigătorul premiului Nobel pentru Pace

Anul trecut, Dmitri Muratov și jurnalista filipineză de investigație Maria Ressa au primit premiul Nobel pentru Pace, pentru „lupta curajoasă pentru libertatea de exprimare”.

După câștigarea premiului, Dmitri Muratov și-a donat banii primiți în scopuri caritabile, pentru realizarea unui documentar despre starea presei din Rusia, precum și pentru recompensarea salariaților săi.