Caz cutremurător în Iași! Scene surprinse dintr-un film de groază s-au petrecut la Iași, unde o femeie a fost ucisă cu brutalitate chiar de către iubitul său. Cum s-a ajuns la acest lucru?
Un bărbat și-a ucis cu sânge rece iubita înainte de culcare, după care acesta s-a așezat în pat, înapoi lângă ea. Ucigașul a adormit, ulterior, în pat cu iubita sa moartă.
Aceste detalii vin chiar de la bărbatul în cauză, el fiind și cel care a sunat la Poliție pentru a anunța moartea femeii. Criminalul a apelat la numărul unic de urgență pentru a raporta faptul că și-a găsit iubita moartă în pat. La telefon, însă, el nu le-a transmis celor de la Poliție că el este de fapt autorul odioasei crime din dormitor. Faptele bărbatului au fost confirmate ulterior de autorități.
Se pare că tragedia s-a întâmplat chiar sub ochii fiului celor doi concubini. Minorul a fost de față atunci când tatăl său și-a sugrumat mama până când aceasta rămas fără suflare. După ce a bătut-o, individul a ucis-o fără milă, după care s-a așezat în pat lângă ea. Bărbatul a anunţat Poliţia dimineaţă, după ce s-a trezit lângă trupul neînsufleţit al femeii.
Ieșeanul este acum în arest preventiv timp de 30 de zile. Polițiștii susțin că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice atunci când a recurs la acest gest lipsit de scrupule. Se pare că o ceartă a fost cea care a declanşat calvarul. Scenele inumane au avut loc în comuna Şipote, potrivit spynews.ro.
.”Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a propus arestarea preventivă a inculpatului D.A., cercetat în stare de reținere pentru comiterea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie. S-a reținut că, pe 23 noiembrie 2019, în timp ce se afla în locuința din Satul Nou, comuna Șipote, pe fondul consumului exagerat de alcool și al unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat, peste corp, multiple lovituri cu picioarele și cu o bucată din lemn concubinei sale, în prezența fiului minor al acesteia, după care a sugrumat-o, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru bzi.ro.
În urma crimei oribile, bărbatul riscă să stea până la 25 de ani în spatele gratiilor, dacă va fi găsit vinovat.