Daniel Onoriu a trecut peste cel mai greu moment al vieții sale, iar după aproape două luni de comă s-a întors acasă, la familie. Fostul pilot de raliuri a început un lung și anevoios proces de recuperare, însă este încrezător că va reuși să își revină în totalitate. În momentul de față, se confruntă cu dificultăți la mers și este nevoit să facă masaj și kinetoterapie. Însă vestea bună este că și-a recuperat vocea, iar acum poate comunica și chiar se poate vedea cu prietenii.
Fostul sportiv a fost la un pas de moarte după ce a făcut o intervenție chirurgicală de micșorare de stomac la o clinică din Turcia. După operație, lucrurile s-au complicat, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc. Daniel Onoriu a suferit o hemoragie internă, iar șansele sale de supraviețuire erau mici.
Familia l-a transferat pe fostul pilot de raliuri la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a stat în comă indusă nu mai puțin de 55 de zile. Medicii români au reușit însă să facă minuni, iar pe data de 8 martie Daniel Onoriu a fost externat. A început ulterior procesul de recuperare. Fostul sportiv și-a recăpătat total vocea, iar acum se luptă să poată merge din nou pe picioarele sale, fără ajutorul căruciorului cu rotile.
„Încă nu poate să meargă normal. Are de făcut recuperare, kinetoterapie, masaj”, a mărturisit pentru Impact mătușa acestuia, Rebecca Onoriu.
După externare, Daniel Onoriu a mărturisit că decizia de a face intervenția pentru micșorarea stomacului a venit ca urmare a celor „câteva kilograme în plus” cu care nu se simțea confortabil, dar nu s-a gândit nicio clipă că va trece printr-o asemenea cumpănă.
„În urmă cu 99 de zile eram un tip normal, cu vise și speranțe și planuri de viitor. Toată viața am fost activ, sportiv, dar și pofticios. Credeam că doar cele câteva kilograme în plus pe care le aveam erau singura mea problemă și am ales cea mai și metodă de slăbire: gastric sleeve (operație de micșorare a stomacului). Nici prin gând nu îmi trecea că am să intru în tragedia vieții mele. Am mai trecut prin încercări, dar incomparabil cu această cumpănă. Nu există scară de măsurare sau termen de comparație!”, a povestit Daniel Onoriu, pe pagina sa de socializare.
Până în acest moment, bărbatul nu a hotărât dacă va da sau nu în judecată clinica din Turcia unde a făcut intervenția chirurgicală pentru a cere daune morale, având în vedere cheltuilelile foarte mari cu spitalizarea și recuperarea sa.
Imediat după ce s-a trezit din comă, mătușa pilotului a ținut să mulțumească medicilor și lui Dumnezeu pentru minunea făcută.
„I s-a tot micșorat cantitatea de sedare, apoi îl sedau iar că interveneau alte complicații. Analizele ajungeau către normal, dar imediat intervenea ceva și se schimbau toate. Acum a fost stabilizat și când vrea Dumnezeu să facă minuni, le face.
Îi mulțumesc profesorului Streinu Cercel, care mi-a scos nepotul din septicemie și tuturor medicilor care s-au ocupat de Daniel, au stat cu noi fiecare clipă, ne-au infomat, l-au îngrijit. Am avut cea mai săritoare comunitate din lume, din univers, lumea a ținut rugăciuni, au venit în fața spitalului, la centrul de transfuzie… Prietenii lui, piloții, au donat sânge, aveam poze peste tot cu ei. Ne-au susținut și acum. Nu cred că și-ar mai dori altceva, acum, după ce s-a născut a treia oară. Când vrea Dumnezeu să facă minuni, le face. El are ultimul cuvânt”, mărturisea aceasta.