Ianis Hagi este dorit de cât mai multe cluburi! Fotbalistul de la Glasgow Rangers a atras atenția tuturor și o nouă echipă îl vrea transferat cât mai repede în Turcia. Chiar dacă Sevilla și Lazio se bat pe fiul Regelui, acum a mai intrat pe fir o adevărată forță din lumea fotbalului, așa că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu noua stea.
Chiar dacă Ianis Hagi își dorește să evolueze la Galatasaray, se pare că o altă echipă dorește să îl transfere pe jucătorul lui Steven Gerrard în Turcia. Este vorba de Istanbul Bașakșehir, fosta campioană a țării. Clubul a terminat doar pe locul 12 în acest sezon, astfel că nu va mai evolua în următorul în cupele europene, potrivit Playsport.
Ianis Hagi este prezent la lotul echipei naționale, iar ultimul sezon i-a adus succesul la Glasgow Rangers. Echipa a ajuns campioană după ce nu a pierdut niciun meci, iar în Europa League a ajuns până în optimi, fiind eliminată de Slavia Praga. Fiul Regelui a reușit să marcheze 8 goluri și să ofere 15 pase decisive, bucurându-se de 45 de apariții la echipa scoțiană.
Ținând cont că Ianis Hagi a demonstrat că este extrem de talentat, mai multe echipe vor să îl transfere. Printre cluburile ce se bat pe jucătorul de la Glasgow Rangers se numără Sevilla și Lazio, dar interesul lui Tottenham și Manchester City pentru el nu a scăpat neobservat. Acum, fiul Regelui poate să se bucure pentru că în această cursă a intrat și o echipă din Turcia!
În timp ce multe portițe i se deschid lui Ianis Hagi, acesta își dorește să ajungă, de fapt, la Galatasaray. Fiul Regelui s-a născut pe 22 octombrie 1998 la Istanbul, așa că vrea să îi calce pe urme tatălui său și să scrie istorie la gruparea turcă. Gică Hagi a evoluat între 1996 și 2001 la această echipă faimoasă, rămânând în inima turcilor pentru totdeauna, așa că nu este de mirare că băiatul său își dorește să aibă un parcurs la fel de exploziv.
„Îmi doresc, într-adevăr (să joace la Galatasaray – n.red.). E un club pe care îl iubesc. Am crescut cu el, acolo m-am născut. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar sunt atașat de acest club.
Din păcate, nu (nu a învățat limba turcă – n.red.). Aveam trei ani când am plecat de acolo, apoi am mai fost un an când a fost tata antrenor, dar nu am prins prea multe cuvinte”, a spus Ianis Hagi la emisiunea Digi Sport Special.