Deși ar putea fi un scenariu adevărat, nu vă speriați, este doar un exercițiu, cel puțin pentru moment. Conform președintelui Asociației Energia Inteligentă, este vorba doar de o simulare, care va avea loc în zilele următoare la Mediaș. Scenariul presupune o posibilă astfel de situație, de trei zile fără curent şi gaze în România, dar sub forma unui exercițiu de Blackout. În urma acestei simulări, spune Dumitru Chisăliță, se va emite un ghid de supraviețuire pentru această posibilă situație similară și în realitate.
Conform Reuters, Comisia Europeană se pregătește pentru întreruperi de energie electrică. Oficialii spun că ar putea să apară situații de urgență în cadrul Uniunii Europene.
Informația a fost dată de grupul media RND, citând un oficial de rang înalt al UE. Noile demersuri vin pe fondul îngrijorărilor legate de conflictul din Ucraina și de o posibilă criză energetică în cadrul blocului.
Scăderea exporturilor rusești de combustibili fosili către bloc a împins mai multe state UE să pună în aplicare planuri de urgență.
Aceste planuri ar putea duce la raționalizări, în timp ce se întrec în găsirea unor surse alternative de aprovizionare.
UE se pregătește pentru două scenarii. În primul scenariu, doar un număr mic de state membre sunt afectate de un incident, cum ar fi o pană de curent, iar alte state UE pot furniza energie electrică membrilor afectați, a declarat marți comisarul UE pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, citat de RND.
Dar dacă un număr mare de state sunt afectate în același timp, țările blocului comunitar ar trebui să își limiteze livrările de ajutoare de urgență către alți membri.
Comisia ar putea acoperi nevoile prin intermediul rezervei sale strategice, a adăugat Lenarcic. În aprilie, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, Comisia a declarat că a început o operațiune de stocare pentru a-și spori apărarea împotriva incidentelor chimice, nucleare și biologice.
Pe fondul situației enunțate, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AIE), anunță primul exercițiu de Blackout la noi în ţară.
Conform acestuia, scenariul va avea loc la Mediaș, în perioada 18-21 noiembrie 2022, dar fără să fie oprit curentul. La finalul acestui prim exercițiu de Blackout, se va emite un ghid de supraviețuire pentru o situație reală similară:
„Zilele Prevenirii Dezastrelor își propune să desfășoare acțiuni de informare și responsabilizare a comunității locale cu privire la diverse situații care pot pune viața în pericol precum incendii, dezastre naturale, cutremure și dispariții de persoane și, totodată, să crească gradul de conștientizare a măsurilor de prevenire a accidentelor și situațiilor neprevăzute.”, anunță AIE pe pagina sa de internet.
Conform precizărilor făcute de Dumitru Chisăliță, prezentarea presupune un scenariu în care România ar rămâne pentru trei zile fără curent electric și gaze naturale, propunând participanților să se descurce într-o astfel de situație. Soluțiile prezentate în primul exercițiu de Blackout sunt după cum urmează:
„Este un exercițiu pe care îl adresăm în special tinerilor, studenților și celor, să spunem, mai tineri, tocmai pentru a-i pregăti pentru ceea ce înseamnă viața pe care o au înainte.
Primul exerciţiu de blackout în România se va desfășura la Mediaș în perioada 18-21 noiembrie, în urma căruia se va emite un ghid de supraviețuire.”, mai spune Dumitru Chisăliță.
La fiecare din aceste cinci puncte din scenariu, tinerii, cărora li se adresează exercițiul, vor trebui să se descurce și să parcurgă fiecare punct conform unor ghidări date de organizatorii exercițiului.