Noi detalii cutremurătoare, în exclusivitate pentru Playtech-Știri, despre tragedia care s-a petrecut în județul Argeș, unde doi tineri și-au pierdut viața într-un accident grav în comuna Rătești. Șoferul, un tânăr de 22 de ani, a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu viteză de un stâlp și gardul unei case, după care autoturismul s-a răsturnat de mai multe ori. Alături de el se afla un pasager de doar 15 ani. Amândoi au fost găsiți încarcerați în vehicul și, în ciuda eforturilor medicilor, au fost declarați decedați.
Ancheta a scos la iveală detalii șocante despre Ciuflea Octavian Ionuț, șoferul de 22 de ani. Acesta fusese sancționat de nu mai puțin de 21 de ori în ultimii doi ani pentru diverse încălcări ale regulilor de circulație. Printre abaterile sale se numără conducerea fără documente, nerespectarea limitelor de viteză și efectuarea de manevre periculoase, cum ar fi întoarcerea pe linia continuă. De asemenea, permisul său de conducere fusese suspendat de trei ori în această perioadă.
Potrivit polițiștilor de la Formațiunea Rutieră Topoloveni, accidentul s-a produs pe DJ 702G, când tânărul, care circula din direcția Căteasca spre Crângurile, a pierdut controlul direcției. După impactul violent cu un stâlp și gardul unui imobil, mașina s-a răsturnat de mai multe ori, provocând moartea ambilor ocupanți. În momentul sosirii echipelor de salvare, șoferul era deja decedat, iar pasagerul minor era blocat în vehicul.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au declarat că, în urma coliziunii, ambele victime au rămas captive în interiorul autoturismului, fără șanse de supraviețuire, având în vedere gravitatea accidentului și a rănilor suferite.
Potrivit surselor Playtech-Știri, alți patru tineri din același sat au murit în același loc din comuna Rătești, în ultimul an. Tot de la viteză! Pare a fi un blestem acea porțiune de drum.
Șoferul care a provocat accidentul de sâmbătă dimineață, 5 octombrie 2024, ar fi apăsat pedala de accelerație la maximum, martorii relatând că avea 200 km/h și conducea băut. În plus, a avut permisul suspendat de la viteză și băutură de mai multe ori!
O minune a făcut ca un alt băiat, în vârstă de 15 ani, să nu aibă aceeași soartă. Adolescentul ar fi trebuit să se urce cu ei în mașină, însă, după ce a văzut starea în care era șoferul, a renunțat și a plecat acasă.
Înainte de tragedie, pasagerul de 15 ani i-ar fi spus șoferului că, dacă a băut, să stea acasă, însă el ar fi răspuns că: “Cine e mai mare?”
Conducătorul auto a mers la Pitești așa băut și s-au întors când a avut loc accidentul. Sunt cam 25 de kilometri de la Rătești la Pitești.